secundar definitie

SECUNDÁR¹, secundare, s. n. Acul ceasornicului care arată secundele. – Secundă + suf. -ar. adjectivsecundar

SECUNDÁR, -Ă adj. 1. Care nu vine decât în al doilea rând, de importanță mai mică; accesoriu. ◊ Medic secundar (și s.m.) = medic care, în urma unui concurs este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen secundar = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. 2. Care urmează după primul; al doilea. ◊ (Geol.; și s.n.) Era secundară = mezozoic; propoziție secundară = propoziție subordonată, dependentă. // s.n. Ac al ceasornicului care indică secundele. [Var. secondar, -ă adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius]. adjectivsecundar

SECUNDÁR¹, -Ă s. n. ac al ceasornicului care indică secundele. (< secund + -ar) adjectivsecundar

secundár¹ adj. m., pl. secundári; f. secundáră, pl. secundáre adjectivsecundar

secundár² s. n., pl. secundáre adjectivsecundar

SECUNDÁR¹, secundare, s. n. Acul ceasornicului care arată secundele. – Secundă + suf. -ar. adjectivsecundar

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, mamifere și pești osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius. adjectivsecundar

SECUNDÁR², -Ă adj. 1. în al doilea rând ca importanță, interes etc.; accesoriu. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ de al doilea grad, care urmează celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice în care materiile prime sunt transformate în produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, în urma unui concurs, este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen ~ = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reacții lente, durabile și profunde. 2. care urmează după primul. ♦ era ~ă = mezozoic; propoziție ~ă = propoziție subordonată. (< fr. secondaire, lat. secundarius) adjectivsecundar

*secundár, -ă adj. (lat. secundarius, fr. secondaire). Accesoriŭ, maĭ puțin important, de al doilea rînd: importanță secundară. Învățămintu secundar, școala secundară, care e între școala primară și universitate (liceu saŭ gimnaziu, seminariu, școala comercială, profesională ș.a.). Profesor secundar, profesor de școală secundară. Med. Care se arată după altele, vorbind de semnele boalelor. Geol. Era secundară, era caracterizată pin mulțimea reptilelor și a amoniților și pin aparițiunea păsărilor și mamiferelor. adjectivsecundar

secundar a. 1. care vine în al doilea rând, accesoriu; 2. se zice de învățământul intermediar între cel primar și cel superior; 3. instituțiunile unde se capătă acest învățământ: școalele secundare se mai numesc gimnazii, licee, seminarii, externate. adjectivsecundar

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2 adjectivsecundar