admite definitie

*admít, -mis, a -mite v. tr. (lat. admittere. V. trimet [!]). Primesc, încuviințez: admit într' o societate. Recunosc ca adevărat: admit un principiŭ. Tolerez: această afacere nu admite nicĭ o întîrziere. Primesc favorabil: admit o cerere. verb tranzitivadmit

admíte (admít, admís), vb. – 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat. – 2. A da curs favorabil unei cereri. – 3. A primi un solicitator, a acepta un candidat. < Fr. admettre. – Der. (din fr.) admisibil, adj.; admisiune, s. f.; inadmisibil, adj. verb tranzitivadmite

ADMÍTE vb. III. tr. A primi, a lua drept bun, a socoti adevărat. ♦ A îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil (unei cereri etc.). ♦ A înscrie, a primi (la un examen). [< lat. admittere, cf. fr. admettre]. verb tranzitivadmite

ADMÍTE vb. tr. 1. a accepta, a lua drept bun. 2. a îngădui, a permite. 3. a da curs favorabil (unei cereri). 4. a primi (la un examen). (< lat. admittere, după fr. admettre) verb tranzitivadmite

ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi, a înscrie pe un solicitator, pe un candidat. – Fr. admettre (lat. lit. admittere). verb tranzitivadmite

admite v. 1. a primi (prin favoare): a admite într´o societate; 2. a recunoaște de adevărat. verb tranzitivadmite

admíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admít, imperf. 3 sg. admiteá; conj. prez. 3 să admítă; ger. admițấnd; part. admís verb tranzitivadmite

ADMÍTE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere. verb tranzitivadmite

ADMÍTE, admit, vb. III. T r a n z. 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat și conform cu realitatea. Deschise o carte veche... o astrologie... bazată pe sistemul care admite pămîntul de centrid arhitecturii lumești. EMINESCU, N. 44. 2. A îngădui, a permite, a tolera. Nu se poate admite ca în statul-major conducător al clasei muncitoare să-și găsească loc scepticii, oportuniștii, capitaliștii, trădătorii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2624. ♦ A fi (provizoriu) de acord cu ceva. Admit că ai fost ocupat. Puteai totuși să dai un semn de viață. ◊ Dacă admit în principiu acest gest, pot să le admit atunci pe toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. 3. (Cu privire la o cerere, o doleanță, o reclamație) A da curs favorabil, a primi ca valabil. Cererea a fost admisă. ♦ (Complementul indică pe solicitator) A primi, a înscrie. Comisia a admis pe toți candidații prezentați la examen. – Formă gramaticală: part. admis. verb tranzitivadmite