arhitectură definitie

ARHITECTÚRĂ s. f. 1. știința și arta de a proiecta și construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli. 2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcții, al unei epoci. 3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituție (I, 2). (< fr. architecture, lat. architectura) substantiv femininarhitectură

ARHITECTÚRĂ s.f. 1. Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, determinate de caracterul și de destinația construcțiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei construcții sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structură armonioasă (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcătuire internă; construcție; constituție. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture]. substantiv femininarhitectură

ARHITECTÚRĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul arhitectural al unei clădiri (sau al unei epoci). – Fr. architecture (lat. lit. architectura). substantiv femininarhitectură

arhitectúră s. f., g.-d. art. arhitectúrii substantiv femininarhitectură

*arhitectúră f., pl. ĭ (lat, architectura). Arta de a face planurĭ de edificiĭ (fixînd proporțiunile, distribuirea, decorarea și cheltuĭelile) și de a observa executarea lor. V. constructor. substantiv femininarhitectură

arhitectură f. 1. arta de a construi și împodobi edificiile; 2. dispozițiunea sau caracterul distinctiv al unei clădiri, care exprimă geniul artistic al diferitelor popoare: bolțile romane, cupola bizantină, arcul stilului gotic. substantiv femininarhitectură

ARHITECTÚRĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, ca­racterul, planul unei (sau unor) clădiri. ♦ Felul în care este construit sau alcătuit ceva; p. ext. aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. – Din fr. architecture, lat. architectura. substantiv femininarhitectură

ARHITECTÚRĂ, (rar) arhitecturi, s. f. 1. Știinta și arta de a proiecta și a construi edificii după anumite concepții estetice și reguli tehnice. Creșterea neîntreruptă a numărului și importanței construcțiilor din țara noastră pune problema îmbunătățirii și dezvoltării muncii în domeniul arhitecturii, sistematizării și construcțiilor și ridicarea ei la nivelul cerințelor dezvoltării socialiste a republicii noastre. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502. 2. Stilul construcției, caracterul, planul arhitectural al unei clădiri. Pe vechea stradă Armenească... erau două unghere ocrotite de arhitectura fantezistă a caselor străbune. ANGHEL, PR. 51. Privirea se ostenește a se uita mult la această prea regulată arhitectură. NEGRUZZI, S. I 193. ♦ F i g. Sistem de alcătuire, plan de întocmire a unui tot, în special a unei opere literare. Arhitectura unui roman. ♦ F i g. Alcătuire interioară, construcție, constituție. Judecătorul meu era un suflet cu arhitectura cea mai simplă și mai frumoasă. GALACTION, O. I 94. substantiv femininarhitectură