determinat definitie

DETERMINÁT, -Ă adj. Care este cauzat de ceva, definit. // s.m. Termen al unui raport sintactic care este regentul determinantului. [Cf. fr. détérminé]. adjectiv determinat

DETERMINÁT, -Ă I. adj. precizat. ◊ cauzat de ceva. ◊ (despre cuvinte) precizat printr-un raport de determinare (3). II. s. n. element lingvistic determinat de un altul. (< fr. déterminé) adjectiv determinat

determinat, -ă, determinați, -te adj. (pub.) ferm, hotărât. adjectiv determinat

DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Pre­cizat, hotărît, stabilit. Bela, însă, se mîndrea că e lucră­tor, așadar un om cu o profesiune determinată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 259. ◊ (Mat.) Problemă determi­nată = problemă care are un număr limitat de soluții posibile. 2. (Gram.; despre cuvinte) Precizat printr-un raport de determinare. adjectiv determinat

*determinát, -ă adj. Fix: oră, epocă determinată. Îndrăzneț, hotărît, rezolut: soldat determinat. adjectiv determinat

DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé. adjectiv determinat

*detérmin, -á v. tr. (lat. détermino, -are. V. termin, țărm). Arăt precis: a determina o distanță. Hotărăsc, decid, fac să: acest eveniment m’a determinat să plec. Precizez înțelesu unuĭ cuvînt, limitez hotărăsc: „trist” e cînd din întîmplare „tragic” cînd e rezultatu caracteruluĭ unuĭ eroŭ din dramă. Cauzez, produc: a determina succesu uneĭ bătăliĭ. verb tranzitiv determin

DETERMINÁ vb. I. tr. 1. A fi cauza imediată a unui fenomen sau proces, a unui lucru; a condiționa, a cauza. 2. A stabili cu precizie; a lămuri, a preciza. ♦ A deduce; a calcula (pe baza unor date anumite). 3. A hotărî la ceva, a convinge, a decide (pe cineva). 4. A preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziții. [P.i. detérmin și determín. / < fr. déterminer, it., lat. determinare]. verb tranzitiv determina

DETERMINÁ vb. tr. 1. a fi cauza imediată a unui fapt, fenomen sau proces; a condiționa, a cauza. 2. a stabili cu precizie (o dată un termen). ◊ a calcula (pe baza unor date). 3. a convinge, a decide la ceva. 4. a preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziții. 5. (mat., fiz.) a afla valoarea unei mărimi; a măsura. (< fr. déterminer, lat. determinare) verb tranzitiv determina

DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui, a produce. Nu există domeniu al științei, literaturii și artei noastre unde cunoașterea experienței sovietice să nu determine un puternic avînt, realizări știin­țifice și artistice de seamă, succese în lupta împotriva influen­țelor putredei ideologii burgheze în cultură, știință și artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/2. Forțele și relațiile de producție determină caracterul orînduirilor și succesiunea lor. IST. R.P.R. 8. 2. A fixa (cu precizie), a hotărî, a stabili (o dată, un termen etc.); a preciza, a lămuri. [Șeful justiției] deter­mină și ziua înfățișării pricinei. GHICA, S. 587. ◊ Refl. p a s. O lumină nu poate indica o poziție, de vreme ce nu i se poate determina locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 389. ♦ A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în cate­gorii). A determina o plantă. A determina o rocă. A calcula, a deduce (pe baza unor anumite date). A determina un unghi. A determina căldura specifică a unui lichid. A determina poziția unui avion. 3. A face (pe cineva) să ia o hotărîre; a decide, a convinge. Timotin... a reușit cu greu să determine pe doamna să vină în odaia de primire. IBRĂILEANU, A. 130. ◊ Refl. Trebuie să se cunoască cineva până a nu se deter­mina a-și lega soarta. NEGRUZZI, S. III 59. 4. (Despre un cuvînt sau o propoziție) A preciza sensul unui cuvînt sau al unei propoziții. Adverbele deter­mină verbele pe care le însoțesc. verb tranzitiv determina

determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină verb tranzitiv determina

determinà v. 1. a hotărî, a indica într’un mod precis: a determina o distanță; 2. a cauza, a produce: căderea a determinat moartea; 3. a face să iea o rezoluțiune: l’am determinat să plece. verb tranzitiv determinà

DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. verb tranzitiv determina

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului determinat

determinat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular determinat determinatul determina determinata
plural determinați determinații determinate determinatele
genitiv-dativ singular determinat determinatului determinate determinatei
plural determinați determinaților determinate determinatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z