concurge definitie

*concúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. lat. con-currere și acomodat d. a curge. V. de-curg). Merg împreună spre acelașĭ punct, concurez, contribuĭ: aceste legĭ concurg spre fericirea țăriĭ. verb concurg

CONCÚRGE vb. III. intr. (Rar) A tinde (spre), a se întinde (dintr-un punct); a concura, a participa la. [După fr. concourir, it. concorrere]. verb concurge

CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge). verb concurge

CONCÚRGE vb. intr. a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge; a concura, a participa la. (după lat. concurrere) verb concurge

CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge). verb concurge

concúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 pl. concúrg, ger. concurgấnd verb concurge

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului concurge

concurge   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) concurge concurgere concurs concurgând singular plural
concurgând concurgeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) concurg (să) concurg concurgeam concursei concursesem
a II-a (tu) concurgi (să) concurgi concurgeai concurseși concurseseși
a III-a (el, ea) concurge (să) concurgeai concurgea concurse concursese
plural I (noi) concurgem (să) concurgem concurgeam concurserăm concurseserăm
a II-a (voi) concurgeți (să) concurgeți concurgeați concurserăți concurseserăți
a III-a (ei, ele) concurg (să) concurgă concurgeau concurseră concurseseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z