superior definitie

SUPERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Așezat în partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apă) Care se află spre izvor. 2. Care are un loc înalt (într-o ordine, într-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebește prin calități, prin merite deosebite; care este la un nivel mai înalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe. // s.m. și f. Cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie față de cei pe care îi are în subordine; cel care are un grad mai mare decât altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. supérieur]. adjectiv superior

SUPERIÓR, -OÁRĂ I. adj. 1. așezat în partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apă) spre izvor. 2. care are un loc înalt (într-o ierarhie). 3. care se distinge prin calități, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai înalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe; învățământ ~ = treaptă a învățământului care urmează după cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decât altul. (< lat. superior, fr. supérieur) adjectiv superior

SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (Muz.) Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊ Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus). Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică. Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului) Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine. 3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [Pr.: -ri-or] – Din lat. superior, fr. supérieur. adjectiv superior

superiór (-ri-or) adj. m., pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáre adjectiv superior

superior a. 1. care s’află d’asupra: etaj superior; 2. fig. care e mai presus de ceilalți prin talent, merit. adjectiv superior

*superiór, -oáră adj. (lat. superior). De sus: partea superioară. De un grad înalt (pin aluz. la coloana de mercur, care se suĭe la căldură): temperatură superioară. Fig. Maĭ mare de cît alțiĭ în talent, rang, merit, forță: om, talent, funcțiune superioară. De calitate deosebită: marfă superioară. Ofițer superior, maĭor, locotenent-colonel, colonel. A fi superior evenimentelor, ale înfrunta cu curaj. S. m. Maĭ mare în funcțiune: a te supune superiorilor tăĭ (V. subaltern). Șef de mînăstire saŭ de comunitate religioasă, stariț. Adv. În mod superior. - Nu zice a fi maĭ superior de cît altu, ci a fi superior altuĭa ! adjectiv superior

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului superior

superior   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular superior superiorul superioa superioara
plural superiori superiorii superioare superioarele
genitiv-dativ singular superior superiorului superioare superioarei
plural superiori superiorilor superioare superioarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z