Alege sensul dorit: efect - substantiv neutru efect - temporar

efect definitie

EFÉCT s.n. 1. Fenomen care rezultă cu necesitate dintr-o cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobișnuită pe care o capătă mingea (la tenis, volei, fotbal) lovită după anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, în urma unei anumite lovituri, ia o anumită traiectorie. 2. Impresie făcută de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbește, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales veșminte) care aparțin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet]. substantiv neutru efect

eféct (efécte), s. n. – Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză. Lat. effectus, prin intermediul fr. effet.Der. (din fr.) efectiv, adj.; efectua, vb. substantiv neutru efect

EFÉCT, efecte, s. n. 1. Ceea ce rezultă în mod nece­sar dintr-o anumită cauză fiind într-o legătură indestruc­tibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință a unei acți­uni, a unei situații. Kogălniceanu, A. Russo au făcut studii solide care nu vor fi fără efect în apariția spiritului critic în Moldova. IBRĂILEANU, SP. CR. 30. Mintea lui parcă se temea mai mult de cuvîntul « ruină » decît de efectele ei. VLAHUȚĂ, O. A. III 42. Iaca frate-meu, zmeul... Posomorît e !... Efectul amorului. ALECSANDRI, T. I 422. ◊ Expr. A-și face efectul = a da rezultat. Îi pune mîna pe genunchi, cu o familiaritate care își făcea întot­deauna efectul. C. PETRESCU, C. V. 104. 2. Impresie produsă asupra cuiva de un obiect, de un fenomen sau de o persoană. Vorbea repede și nervos, fără a se gîndi la efectul ce producea. D. zamfirescu, r. 12. Stă grav și cugetă la efectul pe care trebuie să-l facă gravi­tatea asta a lui asupra spectatorilor. VLAHUȚĂ, O. A. 450. ◊ Loc. adj. De efect = care impresionează, care pro­duce o impresie puternică; impresionant, spectaculos. Era ultimul punct al programului și cel mai de efect. SAHIA, N. 66. Nu-i mai lipsea decît o încheiere de efect. REBREANU, breanu, R. I 243. N-are stil îngrijit, nici fraze de efect. VLAHUȚĂ, O. A. II 25. ◊ (Mil.) Tragere de efect = tragere prin care se obține scopul propus (distrugere sau neutralizare). ◊ Expr. A face efect = a produce impresie, a impre­siona. Neghina, atît de uricioasă în grîu, face cel mai frumos efect ca gazon. NEGRUZZI, S. I 96. ♦ (Arte) Impresie (de obicei estetică) produsă prin diferite mijloace. Efectul comic rezultă din contrastul dintre pretenții ori dintre aparențele voite și fapte. IBRĂILEANU, S. 271. Școlile decadente... se caracterizează prin: căutarea de efecte de formă, printr-un fond egoist și printr-o completă nepăsare de lumea din afară. IONESCU-RION, C. 103. 3. (Concretizat, numai la pl.) Bunuri mobile, aparținînd unei persoane sau unei Instituții. Era o frumusețe cînd comisarul m-a întrebat dacă nu cumva fugarii au luat cu dînșii bani, scule ori alte efecte. SLAVICI, O. I 385. ♦ (Mil.; urmat adesea de determinări) Îmbrăcăminte militară, echipament. Unii concentrați erau trimiși pe la moșieri să muncească pămîntul. Slugăreau în izmene, ca să nu strice efectele cazone. PAS, Z. N 178. Avea pe el niște efecte militare vechi și reformate. SADOVEANU, P. M. 74. ♦ (Fin.; în economia capitalistă; determinat adesea prin « comercial » sau « de comerț ») Valoare negociabilă (emisă de obicei de stat). substantiv neutru efect

EFÉCT s. n. 1. fenomen care succedă unui alt fenomen (cauză), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecință. ◊ traiectorie neobișnuită pe care o capătă mingea (la tenis, volei, fotbal), lovită după anumite procedee. 2. impresie făcută de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbește, atrage privirile, auzul etc. ♦ de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (veșminte) care aparțin cuiva. ◊ (mil.) echipament. 4. denumire generală dată cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite în operațiile comerciale, în relațiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, după fr. effet) substantiv neutru efect

*eféct n., pl. e (lat. effectus, d. ef-ficere, a face, a împlini. V. per-fect). Rezultat, impresiune, influență: efectu unuĭ discurs, unuĭ tabloŭ, unuĭ medicament, uneĭ vorbe. Poliță, mandat comercial. Pl. Rente de stat: efecte publice. Mobile, haĭne: efecte militare. substantiv neutru efect

efect n. 1. ceeace-i produs de o cauză; 2. impresiune morală, sensațiune: a produs efectul dorit; 3. execuțiune, realizare: lucrul a rămas fără efect; 4. poliță, mandat; pl. rente dela Stat: efecte publice; 5. mobile, vestminte: efecte militare. substantiv neutru efect

EFÉCT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. 2. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atenția, care produce o impresie puternică. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultătorului senzația unui sunet real sau oferindu-i sonorități inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbrăcăminte militară, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comerț. Efecte publice.Din lat. effectus (cu unele sensuri după fr. effet). substantiv neutru efect

a-și completa efectele expr. (mil., iron.) a fura bunurile unui coleg de dormitor. substantiv neutru așicompletaefectele

eféct s. n., pl. efécte temporar efect

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului efect

efect   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular efect efectul
plural efecte efectele
genitiv-dativ singular efect efectului
plural efecte efectelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z