fenomen definitie

FENOMÉN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativă cu esența, desemnând aspectul exterior în care se manifestă esența lucrurilor și a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale; ansamblul însușirilor unui lucru care pot să se schimbe între anumite limite specifice fără ca lucrul să înceteze de a mai fi el însuși; orice aspect al naturii în mișcare perceptibil prin simțuri. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phénomène, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare]. substantiv neutru fenomen

FENOMÉN1 s. n. 1. manifestarea exterioară a esenței lucrurilor și proceselor. 2. proces, transformare, evoluție din natură și din societate. 3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. (< fr. phénomène, gr. phainomenon) substantiv neutru fenomen

FENOMEN2(O)- elem. „fenomen”. (< fr. phénomén/o/-, cf. gr. phainomenon) substantiv neutru fenomen

*fenómen n., pl. e (vgr. phainómenon, ceĭa ce apare, d. phaíno, apar; lat. phaenómena pl. V. fanar). Aparițiune extraordinară pe cer, în aer, ca o cometă, o auroră boreală. Fig. Întîmplare rară: e un fenomen că te văd. Persoană care te surprinde pin [!] talente, pin acțiunĭ: acest copil e un fenomen. – Fals fenomén (fr. phénomène). substantiv neutru fenomen

fenomén s. n., pl. fenoméne substantiv neutru fenomen

fenomen n. 1. ceeace apare în aer: fenomene electrice; 2. fig. lucru ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa. substantiv neutru fenomen

FENOMÉN, fenomene, s. n. 1. Manifestare exterioară a esenței unui lucru, unui proces etc., care este accesibilă, perceptibilă în mod nemijlocit. 2. Proces, transformare, evoluție, efect etc. din natură și din societate. ♦ Fapt. 3. Aspect, întâmplare, ființă, obiect care surprinde (prin calități, noutate etc.). – Din fr. phénomène. substantiv neutru fenomen

FENOMÉN, fenomene, s. n. 1. Aspect al naturii în miș­care; formă exterioară a lucrurilor prin care se mani­festă esența lor și care poate fi percepută direct prin organele senzoriale. Materia organică constituie un fenomen mult mai nou, produs al unei îndelungate dezvoltări. LENIN, O. XIV 64. ◊ Fenomen al naturii = manifestare a unui element al naturii; p. ext. element al naturii. Ploaia este un fenomen al naturii. ♦ Fapt. Răscoala din Țara Romînească [1821] nu trebuie privită ca un fenomen izolat, ci în cadrul general al frămîntărilor epocii. IST. R.P.R. 292. 2. Ființă, obiect, aspect, întîmplare care surprinde (prin calități, noutate, raritate etc.). – Accentuat și: fenómen. substantiv neutru fenomen

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului fenomen

fenomen   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fenomen fenomenul
plural fenomenuri fenomenurile
genitiv-dativ singular fenomen fenomenului
plural fenomenuri fenomenelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z