foc definitie

FOC n. velă triunghiulară la prora unei nave, susținută de bompres. (< fr. foc) substantiv neutrufoc

foc (fócuri), s. n. – 1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s. n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s. f. (rug, incendiu); focărițe, s. f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s. f. (înv., inflamare); focar, s. m. (fochist); fochist, s. m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist. – Foca, s. m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor. substantiv neutrufoc

FOC s.n. (Mar.) Pânză triunghiulară care se găsește la prora unei nave, fiind susținută de bompres. [Var. floc s.n. / < fr. foc]. substantiv neutrufoc

foc, s. n. sg. (tox.) metamfetamină. substantiv neutrufoc

foc n., pl. urĭ (lat. fŏcus, vatră, foc, it. fuoco, pv. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, pg. fogo). Mare căldură și lumină produsă în acelașĭ timp de flacăra materiilor care ard (lemn, cărbunĭ, paĭe, petrol, rășină ș. a.). Prometeŭ, zice fabula, ĭ-a învățat pe oamenĭ să facă foc. Incendiŭ. Descărcătură de armă de foc: s´aŭ tras doŭă focurĭ, dar nu le-am auzit. Vatră, familie, casă: sat de 300 de focurĭ. Sobă: avem patru focurĭ în casă. Meteor, astru: focurile ceruluĭ. Supliciu de a fi ars: Ioana de Arc a fost condamnată la foc. Fig. Strălucire: focurile unuĭ diamant, unor ochĭ. Inspirațiune: focu genĭuluĭ. Ardoare, violență, vioiciune: focu pasiunilor, a ĭubi cu foc, autor plin de foc. Mare întristare, supărare: ĭ-am spus tot focu. Armă de foc, pușcă, pistol ș. a. Gură de foc, tun, obuzier, mortier. A lua foc, a se aprinde. A da foc (maĭ puțin bine: a pune foc), a aprinde, a incendia. A da foc (cu pușca), a trage un foc (cu pușca). A face focu saŭ a aprinde focu (în sobă, la sobă), a face să ardă focu. A da pe foc saŭ foculuĭ, a arunca în colo ca ceva nefolositor. A te face foc (de furie), a te înfuria grozav. A vărsa foc (și pară) saŭ a fi foc de mînie, a fi foarte furios. A-țĭ vărsa focu, a-țĭ descărca furia, a-țĭ ușura întristarea (jăluindu-te, acuzînd). A fi foc de urît, de frumos saŭ a fi urît orĭ frumos foc, a fi foarte urît orĭ frumos. Acest ardeĭ e ĭute foc saŭ e foc de ĭute, e foarte ĭute, ustură grozav. Urît de mama foculuĭ saŭ mama foculuĭ de urît, foarte urît. A fi între doŭă focurĭ, a fi între doĭ dușmanĭ, între doŭă pericule [!]. A te juca cu focu, a trata ușor lucrurĭ periculoase. Foc! strigăt c´a izbucnit un incendiŭ. Comandă soldaților să tragă cu pușca saŭ cu tunu. Foc grecesc, o compozițiune de războĭ care ardea în apă și era întrebuințată de Grecĭ în evu mediŭ ca să aprindă corăbiile dușmăneștĭ. Foc bengal (foc de Bengal), un fel de artificiŭ care arde fără huĭet și dă o lumină foarte vie colorată. substantiv neutrufoc

foc s. n., pl. fócuri substantiv neutrufoc

foc, -uri, s.n. – 1. (med.) Febră, temperatură; înfocăciune, fierbințeală: „Se scade prin compresă cu lapte acru sau lapte dulce, pusă pe mâini, picioare, frunte și piept; se mai pun și comprese cu felii de cartofi cruzi” (Faiciuc 1998: 100). 2. Foc viu. a) (med.) Boală de piele caracterizată prin apariția unor bube mici pe corp: „Când se face foc viu pe piele, ca niște buburuză, trebuie să iei foc din șpori...” (Bilțiu 2001: 179). b) „Focu díu este o omidă păroasă pe care dacă pui mâna ți se fac eczeme, numite tot foc díu. Când îl vezi, trebuie să scuipi și să spui: Ptiu, foc díu / Unde te văd / Acolo să ptiei!” (Calendar 1980: 110). c) Focul care se aprinde prin frecarea a două lemne sau prin lovirea a două bucăți de cremene cu amnarul din oțel (Dăncuș 2010). Este focul care se face primăvara, la stână și nu se stinge până toamna. Se mai numește „foc mereu„. – Lat. focus; Expr. rom. preluat în magh. (fogzsiu) (Bakos 1982). substantiv neutrufoc

FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus. substantiv neutrufoc

FOC, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flăcări și cu dezvoltare de căldură mare; (concretizat) materie în curs de ardere. Focul arde. Fluturele de beteală și de jar își întinde aripele, rumenește mai întîi zarea, luminează umbrele cele mai apropiate. ANGHEL, PR. 124. Din gurile [balaurului] ieșea văpaie de foc. ISPIRESCU, L. 18. Clenguța mohorului Arde-n para focului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. Pînă nu faci foc, nu iese fum. ◊ (Poetic) Peste umbrele depărtate ale dealurilor, pîlpîiau stelele, ca niște focuri albe ale nopții. CAMILAR, TEM. 298. ◊ (În exclamații sau imprecații, uneori glumețe sau familiare) Dar ce frumoasă se făcu, Și mîndră, arz-o focul ! EMINESCU, O. I 174. Cum focul să nu slăbesc, Cînd de tine mă topesc. TEODORESCU, P. P. 303. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. (F i g.) În mijlocul acestor pașnice lumine, care îngînă monotonia nopții noastre literare... [vin] unele focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase. ODOBESCU, S. II 540. ◊ Expr. A da foc v. da. A lua foc = a se aprinde. A sta ca pe foc = a fi nerăbdător, neliniștit. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu stăruință, a insista mult pe lîngă cineva; a determina pe cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). Chiar și-n foc de ți-aș zice, să te arunci. CREANGĂ, P. 206. A-și băga capul în foc v. b ă g a. A lua focul cu mina altuia = a fugi de răspundere lăsînd munca pe seama altuia; a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune pri­mejdioasă. V-ați deprins a lua focul totdeauna cu mînile noastre. CREANGĂ, A. 156. A pune mîna-n foc (pentru cineva) = a garanta, a da chezășie pentru faptele cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura = a face tot posibilul, a face sacrificii. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine... Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Harnic, iute etc.) de mănîncă foc – foarte harnic, iute, sprinten etc. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur, cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRERSCU, L. 38. A se face (a se supăra sau a se mînia) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mînie. S-a culcat în urmă supărată foc. COȘBUC, P. I 245. Zmeul... se făcu foc și pară de mînie. ISPIRESCU, L. 27. Cînd a mai auzit mama și asta, s-a făcut foc. CREANGĂ, A. 17. Are să se mînie foc pe mine doamna Lucsița ! ALECSANDRI, T. I 292. A o lăsa focului v. lăsa. ◊ (Cu valoare stilistică, ajută la formarea superlativului absolut, ținînd locul lui «foarte») Unele pălării... sînt scumpe foc. MACEDONSKI, O. III 38. Știi, ieri la moară ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea ! COȘBUC, P. I 126. [Lemnele] îs foc de scumpe. RETEGANUL, P. IV 8. (Expr.) De mama focului = grozav, strașnic. Era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. ♦ Arderea din vatră, sobă, cuptor etc., făcută pentru degajare de căldură. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. Dar și mai bine-i cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc. EMINESCU, O. I 119. Iarna vine, vine pe crivăț călare !... Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare flăcărilor. Focul amurgului izbucni de la geam la geam. CAMILAR, N. I 169. O stîncă-n foc de zare crește. TOMA, C. V. 124. ♦ Strălucire. Focul diamantelor. ▭ O stea dacă lucește Stingîndu-se pe loc, Sînt stele mai puține în cerul plin de foc ? MACEDONSKI, O. I 48. ♦ (Rar) Scînteie. Stihii a lumei... Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie. EMINESCU, O. I 94. ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). Podul era negru de fum... de mijlocul lui atîrna o lampă cu trei focuri, care făcea mai mult fum decît lumină. CONTEMPORANUL, IV 133. 2. Incendiu. Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia și a distruge cu forța armată, a măcelări. 3. Împușcătură; p. ext. tir, salvă. O salvă de focuri și totul s-a transformat intr-un adevărat vacarm. SAHIA, N. 45. Reduta-n noi răpede-un foc Cît nu-l încape gîndul, Un șir întreg s-abate-n loc, Dar altul îi ia rîndul. ALECSANDRI, P. A. 208. Să dea focuri să-i omoare, Ori topuzuri să-i doboare ? TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Armă de foc = armă (ca pușca, revolverul, tunul etc.) care folosește pulbere explozivă. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n bodrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Foc ! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. Cînd o baterie a noastră a deschis focul asupra dealului din față, am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Luptă, război. Buletinul neoficial, însă adevărat, al războiului de acolo îl dădeau răniții de la unitățile intrate în foc. SADOVEANU, M. C. 73. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da la foc, sărmanele ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. 4. Pînză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. 5. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avînt, înflăcărare. Ochii... străluceau de un foc ce simțea că îl atinge. ISPIRESCU, L. 35. Veselie cu noroc, Nu pe flori de busuioc, Ci pe-al ochilor tăi foc. BELDICEANU, P. 81. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. Mama îi sărută pe amîndoi cu foc, îi rugă să-i scrie cum or ajunge. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Ileana... începu a plînge cu foc. ISPIRESCU, L. 25. O sărută cu atîta ardoare, o strînse cu atîta foc. EMINESCU, N. 64. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. O sărutare plină de foc. CREANGĂ, A. 97. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc. EMINESCU, O. I 80. Ochii lui... plini de foc dove­deau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul = în momentele de mare inten­sitate, în faza culminantă a unei acțiuni. În focul luptei. 2. Agilitate, vioiciune, neastîmpăr. Emirul are... în grajduri cai repezi, cu foc în copite. MACEDONSKI, O. I 142. ◊ (În comparații și metafore) Pusese ochii pe una Măriuca... foc la lucru și la horele mari. CAMILAR, N. I 21. 3. Durere, chin, jale, necaz. Nu cerea de pomană, da și viața de azi pînă mîine, viață e ori foc ? DELAVRANCEA, S. 4. Frunză verde lemn de soc Am la inimă un foc. BELDICEANU, P. 92. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a) a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; b) a-și descărca nervii; a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a se răzbuna pe cineva; a scăpa de o suferință. ♦ Primejdie, nenorocire, pacoste, urgie. Mămucă, mămucă, uit’te, ce-am pățit noi ! Mare foc și potop a căzut pe capul nostru ! CREANGĂ, P. 27. ◊ Expr. (Familiar) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. substantiv neutrufoc

foc n. 1. căldură luminoasă, însoțită adesea de flacări, care se desvoltă prin combustiunea corpurilor; focuri nestinse, emanațiuni de gaze printre crăpăturile straturilor și stâncilor din regiunile petrolifere; 2. materii în combustiune: foc din lemne, din cărbuni; 3. incendiu: focul cel mare din București; 4. descărcătura unei puști: a tras două focuri; armă de foc, pistol, pușcă, carabină; foc de artificii, produs la serbări publice din preparațiuni speciale și prezentând imagini de forme și de colori variate; 5. lustru: focul pietrelor prețioase; 6. fig. ardoare, vioiciune: în focul povestirii, în focul tinereții; foc sacru, vocațiune sau geniu (imagine luată din cultul Vestei); 7. mâhnire adâncă, necaz: i-am spus tot focul; 8. pacoste: ce foc pe Ionică ! CAR. [Lat. FOCUS, vatră și focul din vatră]. ║ adv. foarte: s´a supărat foc, urîtă foc, foc de urîtă CR.; a se face foc și pară (foc și pârjol), a se aprinde de mânie. substantiv neutrufoc

FOC², focuri, s. n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc. substantiv neutrufoc

a lua (cuiva) porumbul de pe foc expr. a dejuca planurile (cuiva); a-i juca (cuiva) o festă. substantiv neutrualua

a-i da (cuiva) lămâița în foc expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat. substantiv neutruaida

a trece (ceva) prin foc și sabie expr. (livr.) a nimici, a distruge, a pustii. substantiv neutruatrece

a lua foc expr. (intl. – d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i-au fost furați banii substantiv neutrualuafoc

Țára de Foc s. propriu f., g.-d. Țắrii de Foc substantiv neutruțaradefoc

Țara-de-Foc f. arhipelag la extremitatea Americei de S. Regiune sterilă și friguroasă, cu vulcani în activitate. substantiv neutruțaradefoc

a scuipa foc expr. (d. oameni) a fi furios / mânios. substantiv neutruascuipafoc

supărat foc expr. foarte supărat. substantiv neutrusupăratfoc

de mama focului expr. cu intensitate; cu pasiune. substantiv neutrudemamafocului

focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită. substantiv neutrufoculluiardei

a-și vărsa focul expr. a-și destăinui durerea / mâhnirea / supărarea. substantiv neutruașivărsafocul

Foișorul de Foc expr. (er., glum.) penis. substantiv neutrufoișoruldefoc

a se juca cu focul expr. a se expune în mod inutil unui risc; a-și asuma riscuri mari. substantiv neutruasejucacufocul

a pune paie pe foc expr. 1. a instiga. 2. a contribui la deteriorarea relației dintre două persoane, grupuri etc., prin exagerarea unor elemente negative, a unor acțiuni nefaste etc. substantiv neutruapunepaiepefoc

a turna gaz pe foc expr. a contribui la înrăutățirea unei situații grave / dificile. substantiv neutruaturnagazpefoc

a-i da tărâța în foc expr. (er.) 1. (d. femei) a juisa. 2. (d. bărbați) a ejacula. substantiv neutruaidatărâțaînfoc

a-și da foc la valiză expr. a face o gafă ireparabilă, cu consecințe neplăcute. substantiv neutruașidafoclavaliză

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât. substantiv neutruaînjuracaunbirjar

între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă. substantiv neutruîntreciocanșinicovală

a împușca doi iepuri dintr-un foc expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune. substantiv neutruaîmpușcadoiiepuridintrunfoc

a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită. substantiv neutruaficuborșullafocșicupeșteleîniaz