sapă definitie

SÁPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa. substantiv femininsapă

SÁPĂ² s. f. (Pop.) Faptul de a săpa. – Din săpa (derivat regresiv). substantiv femininsapă

SÁPĂ³, sape, s. f. (La cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. scr. sapi. substantiv femininsapă

sápă (sápe), s. f. – 1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s. m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s. f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s. n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s. f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”. substantiv femininsapă

sápă (sápe), s. f. – Crupă. Sb., slov. sapi (Cihac, II, 284), cf. tc. sap (Șeineanu, II, 314). substantiv femininsapă

2) sápă f., pl. e și săpĭ (turc. sap, mîner, coadă, sîrb. sape, sapĭ f., pl. crupă). Munt. Crupă, partea care rămîne între șa și coada de cal. Fie-care din cele patru lemne care formează muchile acoperemîntuluĭ. substantiv femininsapă

sápă¹ (unealtă) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe substantiv femininsapă

sápă² (săpat) (pop.) s. f., g.-d. art. sápei substantiv femininsapă

sápă³ (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe substantiv femininsapă

sapă f. Mold. șoldul calului: pe sapă mi-l netezește POP. [Turc. SAP, șold]. substantiv femininsapă

SÁPĂ² s. f. (Pop.) Faptul de a săpa. – Din săpa (derivat regresiv). substantiv femininsapă

șápă s. f., g.-d. art. șápei; pl. șápe substantiv femininșapă

1) sápă f., pl. e și săpĭ (lat. sappa, it. zappa, fr. sape, sp. zapa. D. rom. vine rut. sapa. V. țapină). O unealtă de fer lată ca o semilună fixată perpendicular pe o coadă lungă lungă de vre-un metru și jumătate și întrebuințată la scurmat pămîntu în agricultură. Lovitură de sapă, lucrare cu sapa: a da o sapă păpușoiuluĭ (a-l prășĭ). Muncă cu sapa, prașilă: mă duc la sapă. A ajunge în sapă de lemn, a ajunge la mare sărăcie. Sapa și lopata, nici o speranță, n’a maĭ rămas de cît mormîntu (pin aluzie la sapă [= hîrleț], care face groapa, și lopată [= hîrleț]), care aruncă înapoĭ pămîntu peste mort: de-acuma, sapa și lopata ! substantiv femininsapă

sapă f. 1. unealtă de fier cu mânerul de lemn pentru tăiat, sfărâmat și întors pământul; sapă de lemn, fig. sărăcie extremă: a ajunge la sapă de lemn; sapă și lopată, lipsă de orice speranță; 2. numele celor patru căpriori din colțurile unei case țărănești. |Lat. SAPPA, unealtă agricolă]. substantiv femininsapă

SÁPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ◊ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile acoperișului unei case țărănești. – Lat. sappa. substantiv femininsapă

SÁPĂ³, sape, s. f. (înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi. substantiv femininsapă

ȘÁPĂ s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se toarnă pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. [< fr. chape]. substantiv femininșapă

ȘÁPĂ s. f. 1. strat superficial de bitum, de asfalt etc. destinat a impermeabiliza un element de construcție. 2. (metal.) învelitoare în care se fixează formele în turnătorie. (< fr. chape) substantiv femininșapă

ȘÁPĂ, șape, s. f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se așterne pe suprafața unui element de construcție pentru a-1 impermeabiliza. – Din fr. chape. substantiv femininșapă

a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar substantiv femininaaducelasapădelemn