Alege sensul dorit: lat - adjectiv lat - substantiv neutru

lat definitie

LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj, (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-1 în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus. adjectiv lat

lat (látă), adj.1. Larg, spațios. – 2. Amplu, întins. – 3. Plan, plat. – 4. (Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia e lată „treaba-i serioasă”). – 5. Emfatic, bombastic, umflat. – 6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. – 7. (S. n.) Lățime. – 8. (S. n.) Partea plană a unui obiect. – 9. (S. n.) Lățimea sabiei. – 10. (S. m.) Lățimea unei țesături. – 11. (S. m.) Plastron de cămașă, piept. – 12. (S. m., Arg.) Orez. Lat. latus (Pușcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR), cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (cf. totuși Dante, I, XIII, 13; ali hanno late; v. sard. lata „lățime” (Atzori 212); bearn., lat. „larg”). E sinonim și concurent cu larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la pl., Bogrea, Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp. ladilla. Der. lătîi (var. Banat latîńu), adj. (turtit, plat); lătăreț, adj. (turtit, plan; bîlbîit); lătăreț, s. m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys); lătăreață, s. f. (Trans., măsură de un sfert de litru); latiță, s. f. (plantă nedeterminată, cu frunze late); lăteață, s. f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis); lateș, adj. (cu coarne desfăcute); lătăuș, s. m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens); lătete, s. n. (Banat, scîndură); lățiș, adv. (oblic, în sensul lățimii); lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrșit), cu un suf. neuzual, cf. nătîng; lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi; refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la lat, dar cf. lat. latesco (Pușcariu 48; Candrea-Dens., 956); lăție, s. f. (înv., extensiune); lățime, s. f. Cf. latură. În compusele bucălat, codălat, -lat nu este adj. (cf. Spitzer, Dacor., V, 332 și REW 4934), ci suf. -at cu infix expresiv. adjectiv lat

lat1 adj. m., pl. lați; f. látă, pl. láte adjectiv lat

lat2 (lățime) (pop.) s. n./s. m., pl. láturi/láți adjectiv lat

a o face lată expr. 1. a comite o eroare; a greși. 2. a petrece, a chefui. adjectiv aofacelată

1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț. substantiv neutru laț

laț s. n., pl. láțuri substantiv neutru laț

laț m. Tr. foaie la pânză: poale din șese lați. [Nemț. LATZ]. substantiv neutru laț

lat, -ă adj. (lat. latus, it. lato, pv. lat, sp. lado). Larg, vorbind de suprafețe, în opoz. cu îngust, strîmt și în corelațiune cu lung: un șanț, un fluviŭ lat (nu larg, fiind-că nu e vorba de capacitatea luĭ, ci de distanța de la un mal la altu), o stradă, o scîndură, o față, o talpă lată. Vorbă lată, vorbe late, vorbire enfatică, bombastică, umflată, declamatoare. Fam. A cădea lat, a cădea jos întins saŭ greoĭ. A rămînea lat, a rămînea întins fără simțire. A o face lată, a fi lată, a da extensiune mare unuĭ lucru (uneĭ bețiĭ, uneĭ greșelĭ grave ș. a.), a fi întins: aceștĭ bețivĭ aŭ făcut-o lată, c´aŭ spart geamurile; greșala luĭ e maĭ lată de cît [!] credeam. Mare și lat (Pop.), atîta tot, nu mare lucru: după atîta muncă, nu m´am ales de cît cu doĭ francĭ marĭ și lațĭ. S. n., pl. urĭ. Lățime: un șanț de doĭ metri în lat, doŭă laturĭ de palmă. De-a latu, în lat, în lățime: copilu era culcat de-a latu patuluĭ. În lung și´n lat, în lungiș și în curmeziș, în toate părțile: a cutreĭera țara în lung și´n lat. Adv. În mod enfatic, bombastic, unflat [!], declamator: demagogu nu poate vorbi de cît lat. Greoĭ, fără grație, trăgănat [!]: acest țăran vorbește lat. substantiv neutru lat

LAȚ2 s. n. v. leaț. substantiv neutru laț

lat a. 1. larg, în opozițiune cu îngust și în corelațiune cu lung: stofă lată; 2. fig. măreț, grandios (ironic): vorbe late, e prea lată. [Lat. LUTUS]. ║ adv. în lat: a căzut lat. ║ n. lățime: latul palmei, în lung si în lat. substantiv neutru lat

laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel). substantiv neutru laț

2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s´a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s´a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang. substantiv neutru laț

laț (láțuri), s. n.1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço. substantiv neutru laț

leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac. substantiv neutru leț

laț n. 1. (pl. lațe), ochiu de funie sau de fier spre a prinde ceva: a pune lațul de gât; 2. fig. cursă: a cădea, a prinde în laț; 3. pl. a) lână prinsă prin spini (din lâna oilor); b) plete de păr fălfăitor, [Lat. LAQUEUS]. substantiv neutru laț

laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE]. substantiv neutru laț

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus). substantiv neutru laț

de-a látul loc. adv., loc. prep. substantiv neutru dealatul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului lat

lat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lat latul la lata
plural lați lații late latele
genitiv-dativ singular lat latului late latei
plural lați laților late latelor
lat   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lat latul
plural laturi laturile
genitiv-dativ singular lat latului
plural laturi laturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z