acoperiș, acoperișuri s. n. 1. pălărie; șapcă; fes; căciulă 2. protector influent substantiv neutruacoperiș
ACOPERÍȘ, acoperișuri, s. n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără de intemperii. – Din acoperi + suf. -iș. substantiv neutruacoperiș
acoperíș n., pl. urĭ și e (d. a acoperi). Munt. Învălitoarea unuĭ edificiŭ: acoperiș de olane. – Și coperiș. substantiv neutruacoperiș
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri substantiv neutruacoperiș
acoperiș n. învelitoarea casei. substantiv neutruacoperiș
ACOPERÍȘ, acoperișuri, s. n. Partea de deasupra care acoperă și protejează o clădire de intemperii; acoperământ. – Acoperi + suf. -iș. substantiv neutruacoperiș
ACOPERÍȘ, acoperișuri, s. n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără împotriva fenomenelor atmosferice dăunătoare. Priveam uzina. Soarele arzînd Se oglindea-n acoperișu-i mare. CASSIAN, H. 48. Acoperișul de șindrilă al casei de mult a fost muiat de zăpezi și ploi, rupt și spulberat de vînturi; numai o bucată se mai ține pe un colț al zidurilor. SADOVEANU, O. III 343. Se disting oameni pe acoperișul vagoanelor. SAHIA, N. 51. - Variantă: (regional) coperíș s. n. substantiv neutruacoperiș
acoperiș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | acoperiș | acoperișul |
plural | acoperișuri | acoperișurile | |
genitiv-dativ | singular | acoperiș | acoperișului |
plural | acoperișuri | acoperișurilor |