laudă definitie

láudă f., pl. e (lat. laus, laudis, it. lode și loda). Acțiunea de a lăuda. Elogiŭ, cuvinte pin [!] care lauzĭ, pin care relevi meritu. Fig. A cînta laude, a glorifica. V. panegiric. substantiv femininlaudă

láudă (la-u-) s. f., g.-d. art. láudei; pl. láude substantiv femininlaudă

laudă f. cuvinte prin care se înalță meritul cuiva. [Lat. LAUDEM]. substantiv femininlaudă

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (în propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv). substantiv femininlaudă

cum laude loc. lat. – V. magna cum laude. substantiv feminincumlaude

cum laude (lat.) (lau-) loc. adv. substantiv feminincumlaude

MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obținerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude]. substantiv femininmagnacumlaude

mágna cum láude s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învățământul universitar. (< lat. magna cum laude) substantiv femininmagnacumlaude

magna cum láude (lat.) (lau-) loc. adv. substantiv femininmagnacumlaude

SÚMMA CUM LÁUDE loc. adj. și adv. Cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvirea unor cursuri, a unor examene etc. – Loc. lat. substantiv femininsummacumlaude

súmma cum láude (lat.) (lau-) loc. adj., loc. adv. substantiv femininsummacumlaude

MAGNA CUM LAUDE loc. adv. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar sau la obținerea unui doctorat. [Pr.: mágna cum láude] – Expr. lat. substantiv femininmagnacumlaude

láud, a lăudá, v. tr. (lat. laudare, it. lodare, pv. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, pg. louvar). Relev meritu cuĭva: lăudațĭ pe Domnu (Dumnezeŭ). V. refl. Îmĭ relev singur meritele pe care le am orĭ cred că le am. Cum te lauzĭ?, cum te afli, ce maĭ facĭ? Prost te lauzĭ!, staĭ prost! nu eștĭ de invidiat! verb tranzitivlaud

lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-) verb tranzitivlăuda

lăudà v. 1. a releva meritul cuiva; 2. a glorifica: lăudați pe Domnul; 3. a se făli: se laudă prea mult. [Lat. LAUDARE]. verb tranzitivlăudà

lăudá (láud, lăudát), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti. verb tranzitivlăuda

LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. verb tranzitivlăuda

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluilaudă

laudă		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	laudă	lauda
nominativ-acuzativ	plural	laude	laudele
genitiv-dativ	singular	laude	laudei
genitiv-dativ	plural	laude	laudelor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z