prețuíre s. f., g.-d. art. prețuírii substantiv femininprețuire
PREȚUÍRE s. f. Faptul de a prețui și rezultatul ei. – V. prețui. substantiv femininprețuire
prețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prețuiésc, imperf. 3 sg. prețuiá; conj. prez. 3 să prețuiáscă verb tranzitivprețui
prețuì v. 1. a pune prețul; 2. a avea preț; 3. fig. a stima: a prețui pe un scriitor. verb tranzitivprețuì
PREȚUÍ, prețuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili prețul unui bun (destinat vânzării), a-i determina valoarea în bani; a evalua, a prețălui. ♦ Intranz. A reprezenta o anumită valoare materială, a avea un anumit preț; a valora. ◊ Expr. A ști cât prețuiește (cineva sau ceva) = a aprecia la justa valoare (pe cineva sau ceva), a nu-și face iluzii (cu privire la cineva sau la ceva). 2. A recunoaște importanța sau meritul cuiva sau a ceva, a lua în considerare, a pune mare preț pe...; a aprecia. ♦ Intranz. A avea valoare sau importanță (datorită calităților sale). – Preț + suf. -ui. verb tranzitivprețui
prețuĭésc v. tr. (d. preț). Apreciez, evaluez: prețuĭesc la 200.000 de francĭ această casă (orĭ valoarea acesteĭ case). Fig. Apreciez, stimez: a prețui un amic, un scriitor, o carte. V. intr. Valorez, am preț: această carte prețuĭește cincĭ francĭ. – În est și prețăluĭésc ca v. tr. (evaluez). Cp. cu prubuluĭesc. verb tranzitivprețuĭesc
prețuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prețuire | prețuirea |
plural | prețuiri | prețuirile | |
genitiv-dativ | singular | prețuiri | prețuirii |
plural | prețuiri | prețuirilor |