merit definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemerit
- Vezi aici mai multe rimemerit
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cume
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumer
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuit
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina curit
MÉRIT s.n. Ceea ce face pe cineva demn de stimă, de prețuire, de considerație; ceea ce face ca un lucru să fie folositor și valoros. [Pl. -te, -turi. / < fr. mérite, it. merito, lat. meritum]. substantiv neutrumerit
1) *mérit n., pl. e (lat. méritum, merit). Valoarea uneĭ persoane saŭ acțiunĭ: om, carte, operă de merit. substantiv neutrumerit
mérit s. n., pl. mérite substantiv neutrumerit
merit n. 1. ceea ce face demn de stimă, de recompensă sau pedeapsă; 2. ceea ce un lucru are bun în sine: operă de merit. substantiv neutrumerit
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. substantiv neutrumerit
2) *mérit, a -á v. tr. (d. merit s. n.; lat. mérito, -áre, a cîștiga pin [!] muncă, d. merére și meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de: a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ. verb tranzitivmerit
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită verb tranzitivmerita
merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari. verb tranzitivmerità
MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. mérit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare]. verb tranzitivmerita
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. verb tranzitivmerita
nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala! verb tranzitivnusemerită
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimerit
| merit substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | merit | meritul |
| plural | merite | meriturile | |
| genitiv-dativ | singular | merit | meritului |
| plural | merituri | meritelor | |