document definitie

DOCUMÉNT s.n. Act, dovadă scrisă prin care se atestă un fapt, se conferă, se recunoaște un drept, o obligație etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, înscris, inscripție, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento]. substantiv neutrudocument

DOCUMÉNT s. n. 1. înscris prin care se atestă un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație etc. 2. text, inscripție, fotografie etc. care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. (< fr. document, lat. documentum) substantiv neutrudocument

* documént n., pl. e (lat. documentum, d. dócere, a arăta. V. doctor). Act vechĭ, probă, dovadă scrisă: document istoric. Orice obĭect care probează ceva: nasu roș e, maĭ tot-de-a-una, decumentu bețiiĭ. V. hrisov. substantiv neutrudocument

documént s. n., pl. documénte substantiv neutrudocument

document n. act vechiu, dovadă scrisă. substantiv neutrudocument

DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum. substantiv neutrudocument

DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act emanat de la o autoritate sau de la un particular, prin care se adeverește un fapt, se conferă un drept sau se recunoaște o obligație. Chestiunea pașaportului era ceva mai grea... totuși Constantin avea asigurări, de la un funcționar amic, cum că va avea la mînă prețiosul document peste două-trei zile. GALACTION, O. I 145. Tot ceea ce am cerut... este trecut în protocoale și întovărășit de documente. CAMIL PETRESCU, B. 185. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt actual sau istoric. Un loc important în istoriografia romînă îl ocupă publicarea de documente și editarea cercetărilor în legătură cu istoria relațiilor economice, politice și culturale ruso- romîne. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 372, 5/3. Întîmplarea pe care vreau s-o povestesc e adevărată și ar putea sluji poate celor ce adună documente pentru psihologia mulțimii. SADOVEANU, O. VI 381. [Bălcescu] petrecea zile întregi cufundat în studiul documentelor adunate de răposatul căpitan Cornescu Olteniceanu. GHICA, S. A. 142. 3. (În expr.) Document de partid = a) act conținînd o declarație, o hotărîre, o rezoluție emanată de la un organ de conducere al partidului (comitet central, conferință, congres) și în care, analizîndu-se o situație dată, se trasează calea de urmat pentru viitor; b) act privind calitatea de membru de partid sau activitatea unei organizații de partid. substantiv neutrudocument