particular definitie

PARTICULÁR, -Ă adj. 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. // s.n. Categorie filozofică, reprezentând o verigă de legătură între singular și general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis]. adjectiv particular

particulár2 s. n. adjectiv particular

PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. ◊ Loc. adv. în particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II, S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular. adjectiv particular

PARTICULÁR, -Ă I. adj. 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în ~ = în mod deosebit, în special. ◊ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular) adjectiv particular

particulár1 adj. m., s. m., pl. particulári; adj. f. particuláră, pl. particuláre adjectiv particular

*particulár, -ă adj. (lat. particularis). Propriŭ, special: bradu e particular climelor friguroase. Individual, personal, privat: interesu particular trebuĭe să dispară în fața celuĭ general. Extraordinar, deosebit: a avea un talent particular pentru muzică. Secret, fără marturĭ [!]: audiență particulară. Privat, care nu e al statuluĭ: școală particulară. Separat, distinct, deosebit de al altora, nu la fel cu al lor: acest soldat locuĭește într´o cameră particulară, mănîncă mîncare particulară și poartă uniformă particulară (V. cazon). Bizar, straniŭ: om, caracter particular. S. m. și f. Persoană privată, neoficială, care nu face parte din corpu funcționarilor saŭ dintr´o societate oare-care: statu și particulariĭ. S. n. fără pl. Lucru particular, particularitate: particularu e că n´a scris nimica. A da examin [!] la particular, la o școală particulară. Adv. În mod particular: s´a interesat de el particular. În particular, a parte [!], separat de alțiĭ: s´a preparat de examin [!] în particular (nu la școala statuluĭ). În special: în particular mă interesez de asta. adjectiv particular

particular a. 1. ce aparține în propriu: fiecare țară are datinile ei particulare; 2. separat, deosebit: locuință particulară; 3. rezervat, secret: mi-a spus lucruri particulare. ║ m. 1. persoană privată: e un simplu particular; 2. fam. un individ oarecare. ║ n. ceeace e particular. adjectiv particular

a da în particular expr. (deț.) a acționa după bunul plac, încălcând restricțiile și regulamentele. adjectiv adaînparticular

a da pușcăria-n particular expr. (deț.) a se comporta după bunul plac, a nu respecta regulamentele. adjectiv adapușcăria-nparticular

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului particular

particular   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular particular particularul particula particulara
plural particulari particularii particulare particularele
genitiv-dativ singular particular particularului particulare particularei
plural particulari particularilor particulare particularelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z