baghetă definitie

baghétă (baghéte), s. f. – Vargă, vărguță. Fr. baguette. substantiv femininbaghetă

BAGHÉTĂ s.f. 1. Bețișor; vergea, nuielușă. ♦ Bețișor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Bețișor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcușului. ♦ Dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară a gleznelor. 2. Piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism sau a unei mașini. 3. Mulură mică cu secțiune semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, așezat lateral pe o pagină de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta]. substantiv femininbaghetă

*baghétă f., pl. e (fr. baguette, d. it. bacchetta, care vine d. lat. baculus, baston. V. bacil). Barb. Vărguță, nuĭelușă, nuĭa. substantiv femininbaghetă

baghétă s. f., g.-d. art. baghétei; pl. baghéte substantiv femininbaghetă

BAGHÉTĂ s. f. 1. bețișor; nuielușă. ◊ vergea subțire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ băț de lemn sau de metal servind la punerea în vibrație a unor instrumente de percuție. 2. partea de lemn a arcușului. 3. dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară. 4. piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism, a unei mașini. 5. mulură mică cu secțiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic. 6. element ornamental așezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc. 7. pâine lungă și subțire. (< fr. baguette) substantiv femininbaghetă

BAGHÉTĂ, baghete, s. f. 1. Vergea subțire pentru dirijat orchestra sau corul. 2. (În sintagma) Baghetă magică = nuielușă vrăjită cu care se fac minuni în povești; bețișorul scamatorilor. – Din fr. baguette < it. bacchetta < bacchio „baston“. substantiv femininbaghetă

baghetă f. 1. bețișor subțire și mlădios; 2. varga vrăjitorului (= fr. baguette). substantiv femininbaghetă

BAGHÉTĂ, baghete, s. f. 1. Bețișor subțire; nuielușă, vărguță. ◊ Baghetă magică = bețișorul de care se slujesc scamatorii în operațiile lor. ♦ Vargă ușoară și nu prea lungă cu care dirijorii conduc execuția unui ansamblu muzical; fig. talentul, măiestria dirijorului. ♦ Bețișor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care stă întins părul arcușului. ♦ Dungă de ajur sau de culoare diferită care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subțiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette. substantiv femininbaghetă

vărgúță f., pl. e (dim. d. vargă, vergĭ. D. rom. vine ngr. vergitsa). Vargă mică. Vărguță magică, o vărguță (nuĭelușă) de lemn de alun cu care vechiĭ fărmăcătorĭ [!] pretindeaŭ că pot descoperi izvoarele ascunse, comorile ș. a. Eĭ ziceaŭ că, dac´o țiĭ orizontal între degete, începe să se învîrtească și, pin [!] asta, arată locu lucruluĭ ascuns. Foarte mulțĭ cred și azĭ într´însa, cum cred și în alte erorĭ. Alchimiștiĭ tot cu vărguța lucraŭ și eĭ. Mesmer, un medic german mort la 1815, avea și el o vărguță ale căreĭ emanațiunĭ, zicea el, distribuĭaŭ fluidu magnetic pe părțile corpuluĭ pe care-l atingea. – Barb. baghetă. substantiv femininvărguță

BAGHETĂ, baghete, s. f. 1. Bastonaș subțire de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. măiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorală. ♦ Bețișor de lovit instrumentele muzicale de percuție. ♦ Vergeaua de lemn a arcușului. 2. (Și în sintagma baghetă magică) Nuielușă vrăjită cu care se fac minuni în povești; bețișorul scamatorilor. 3. Vergea de sticlă, de lemn etc. cu diverse întrebuințări tehnice. 4. Ajur sau dungă ornamentală la ciorapi. – Din fr. baguette. substantiv femininbaghetă

BAGHÉTĂ, baghete, s. f. 1. Bețișor subțire; nuie­lușă, vărguță. Cu o mînă... cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. ◊ Ba­ghetă magică = bețișorul de care se servesc scamatorii în operațiile lor. La un semn al baghetei sale magice [scama­torul] făcea să apară... doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. ♦ Vargă ușoară și nu prea lungă cu care dirijorii de cor și (mai ales) de orchestră bat măsura și conduc exe­cuția ansamblului muzical; fig. priceperea, talentul dirijorului. Cîntecul urcă pe culmile intensității în urmă­rirea atentă a zborului repezit al baghetei dirijorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 4/1. ♦ Bețișor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale (toba mică, țambalul etc.). ♦ Vergeaua de lemn pe care stă întins părul arcușului. Nume generic dat unor piese cilindrice subțiri din organismul unei mașini. substantiv femininbaghetă