exterior definitie

EXTERIÓR s.n. 1. Partea din afară a unui obiect, a unui lucru; fațadă. 2. Mod de a se prezenta ca înfățișare; înfățișare, ținută. [Pron. -ri-or. / < fr. extérieur]. adjectiv exterior

EXTERIÓR, -OÁRĂ adj. Care este în afară, din afară; extern. ◊ Comerț exterior = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. ♦ Care este în afara ființei noastre. [Pron. -ri-or. / cf. fr. extérieur, lat. exterior – mai în afară]. adjectiv exterior

EXTERIÓR, -OÁRĂ I. adj. din afară; extern. ♦ (mat.) unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de o latură a unui poligon cu prelungirea altei laturi; comerț ~ = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. II. s. n. 1. partea din afară a unui lucru; fațadă. 2. înfățișare, ținută. (< fr. extérieur, lat. exterior) adjectiv exterior

*exteriór, -oáră adj. (lat. exterior, d. extra și ex, afară. V. extern, extrem). Care e afară: partea exterioară a caseĭ. Relativ la exterior, la străinătate: comerciu exterior. S. m., pl. urĭ saŭ și oare. Partea de afară, aspect, față: această casă, acest om are un exterior plăcut. Străinătate: relațiunile uneĭ țărĭ cu exterioru. Adv. În partea de afară: casă frumoasă exterior. adjectiv exterior

exteriór2 (-ri-or) s. n., pl. exterioáre adjectiv exterior

exteriór1 (-ri-or) adj. m., pl. exterióri; f. exterioáră, pl. exterioáre adjectiv exterior

exterior a. 1. care e în afară: ornamentele exterioare ale palatului; 2. relativ la țările străine: comerț exterior. ║ n. 1. ceeace-i în afară: exteriorul unui oraș; 2. țările străine: relațiunile noastre cu exteriorul. ║ adv. în afară. adjectiv exterior

EXTERIÓR, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este în afară, care este din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = totalitatea importurilor și exporturilor unei țări. 2. S. n. Partea din afară a unui lucru; fațadă. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ținută, înfățișare, aspect, alură. [Pr.: -ri-or] – Din fr. extérieur, lat. exterior. adjectiv exterior

EXTERIÓR1, exterioare, s. n. Partea din afară a unui lucru. Exteriorul clădirii. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, ținută etc. Era un om în virstă, de un exterior indiferent. VLAHUȚĂ, O. A. 224. adjectiv exterior

EXTERIÓR2, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj. (În opo­ziție cu interior, central) Care este în afară de (sau pe din afară), aflat dincolo de o limită; extern. Tehnicienii agricoli din serviciile centrale și exterioare vor fi mobilizați la munca de îndrumare a gospodăriilor agri­cole de stat, gospodăriilor agricole colective, S.M.T. și a în­tregii țărănimi muncitoare. REZ. HOT. I 269. Se oprește un moment la ușa exterioară. ARGHEZI, P. T. 133. De cadrul exterior al iubirii se îngrijește... puțin. GHEREA, ST. CR. I 238. ◊ (Adverbial) Turnătorul e văzut exterior, fizic, fără vreo indicație asupra a ceea ce gîndește el despre munca sa. CONTEMPORANUL, S. ii, 1950, nr. 178, 4/3. ◊ Comerț exterior = relațiile de schimb economic ale unei țări cu țările străine. adjectiv exterior

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului exterior

exterior   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exterior exteriorul exterioa exterioara
plural exteriori exteriorii exterioare exterioarele
genitiv-dativ singular exterior exteriorului exterioare exterioarei
plural exteriori exteriorilor exterioare exterioarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z