Alege sensul dorit: aparat - adjectiv aparat - substantiv neutru

aparat definitie

apărat n., pl. urĭ (d. apăr. V. aparat. Vechĭ. Dojană, mustrare. Braniște. adjectiv apărat

aparát (aparáte), s. n. – Mașinărie, instalație, instrument. Lat. apparatus (sec. XIX). substantiv neutru aparat

APARÁT s.n. 1. Sistem tehnic care servește pentru o operație tehnică, științifică etc. bine determinată. ♦ Instalație, unealtă etc. servind la efectuarea de exerciții gimnastice. 2. Ansamblu de organe care îndeplinesc aceeași funcție în organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei instituții. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor și mijloacelor folosite într-o anumită muncă. ◊ Aparat științific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o muncă științifică; aparat critic = notele explicative care însoțesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat]. substantiv neutru aparat

APARÁT s. n. 1. sistem tehnic care servește pentru o operație tehnică, științifică etc. ◊ instalație, unealtă pentru exerciții gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeași funcție în organism. 3. totalitatea serviciilor unei instituții. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor și mijloacelor într-o anumită muncă. ♦ ~ științific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o muncă științifică; ~ critic = notele explicative care însoțesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat) substantiv neutru aparat

APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. (Anat.) Totalitatea organelor care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni; sistem. Aparatul digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții. Aparatul administrativ.Aparat de stat = totalitatea organelor administrative ale statului. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea mijloacelor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = prezentarea (și discutarea) de către un editor, în alcătuirea unei ediții critice, a variantelor unui manuscris. – Fr. appareil, apparat (lat. lit. apparatus). substantiv neutru aparat

*aparát n., pl. e (lat. apparatus, d. parare, a prepara. V. apărat. Preparativă pompoasă: călătoria s' a făcut cu mare aparat. Unealtă, instrument p. o operațiune saŭ experiență: aparat de gimnastică, de fotografiat. Totalitatea organelor care servesc aceleĭașĭ funcțiunĭ: aparatu digestiv. substantiv neutru aparat

aparát s. n., pl. aparáte substantiv neutru aparat

aparat n. 1. mașini, instrumente dispuse pentru a face vre-o operațiune sau experiență; 2. totalitatea organelor cari servesc la aceeaș funcțiune: aparatul digestiv; 3. pompă, solemnitate. substantiv neutru aparat

APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație me­canică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților aces­tor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Apa­rat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comen­tariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). substantiv neutru aparat

APARÁT, aparate, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări, arătîndu-i felul sau destinația) Sistem compus din mai multe piese reunite, care servește la executarea unei operații mecanice, tehnice sau științifice. Aparat de radio. 9 Dincolo... se auzea țăcănitul liniștit al aparatelor telegrafice. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ E x p r. La aparat, formulă cu care o persoană chemată la telefon răspunde pentru a preciza că este chiar persoana căutată. ♦ (Determinat de obicei prin « de gimnastică ») Construcție specială (capră, inele, cadru etc.) la care se execută diverse exerciții de gimnastică. 2. (Anat.) Totalitatea organelor care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni; sistem. Aparatul digestiv. Aparatul respirator. 3. Totalitatea serviciilor (p. e x t. a personalului acestor servicii) care asigură bunul mers al unei instituții. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor administrative ale statului. Partidul nostru a trimis un mare număr de muncitori membri de partid în aparatul de stat, pentru îmbunătățirea compoziției sale. REZ. HOT. I 153. 4. Ansamblul mijloacelor sau instrumentelor care servesc la o anumită muncă sau pentru un anumit scop. O stațiune preistorică, ai cărei lăcuitori se serveau cu arme de piatră nelustruită... cu vase de lut lucrate cu mîna, fără roată, cu tot primitivul aparat al epocei paleolitice. ODOBESCU, S. II 421. Aparat științific = totalitatea mijloacelor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită o ediție. substantiv neutru aparat

a trece la aparat expr. a-i veni cuiva rândul (la ceva). substantiv neutru atrecelaaparat

APARATUL GENITAL BĂRBĂTESC cântar, ciorchine, măsuri și greutăți. substantiv neutru aparatulgenitalbărbătesc

*ápăr, a v. tr. (lat. ápparo, -áre, prepar. V. parez, cumpăr.Apăr, aperĭ, apără; să apăr, să aperĭ, să apere). Vechĭ. Opresc, interzic. Azĭ. Susțin contra unuĭ atac: a apăra țara. Păzesc, feresc: a apăra oile de lupĭ. Pledez pentru cineva: a apăra un acuzat. V. refl. Opun rezistență, lovesc ca să nu fiŭ învins: a te apăra de dușmanĭ. verb tranzitiv apăr

apărá (ápăr, apărát), vb.1. A opri, a se împotrivi. 2. A ocroti, a păzi, a pune la adăpost. – 3. A feri, a ocoli, a eschiva. – Mr. apăr, istr. opăr. Lat. appărāre (Pușcariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte formațiuni romanice par neol. Evoluția semantică de la „a prepara”, sens propriu al cuvîntului lat., la „a opri” pare a fi anterioară rom., cf. sp. parar. De aici, trecerea la „a ocroti, a păzi” este firească, deoarece „a ocroti” ceva înseamnă „a opri” dușmanul; cf. sp. amparar și fr. défendre „a opri” și „a interzice”. Același sens în it. riparare „a opri”. calabr. apparari „a se pune la adăpost”. Der. apărare, s. f. (acțiunea de a apăra); apărat, s. n. (apărare); apărat, adj. (interzis); apărătoare, s. f. (evantai; dig de apărare; în general, orice obiect care protejează); apărătoare, s. f. (specie de mentă); apărător, s. m. (persoană care apără); apărătură, s. f. (obstacol,; tărie, forță); neapărat, adj. (fără protecție, descoperit); neapărat, adv. (inevitabil, obligatoriu; neîndoios, sigur). verb tranzitiv apăra

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc., respingând atacul armat al inamicului; a menține o poziție prin luptă. Eu merg să apăr cetatea (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se împotrivi unui atac; a se feri de... M-au lovit; m-am apărat cât am putut (SADOVEANU). 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul (EMINESCU). 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse împotrivă; a pleda o cauză înaintea justiției. ♦ Refl. A se dezvinovăți. – Lat. apparare „a pregăti, a dispune”. verb tranzitiv apăra

apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără verb tranzitiv apăra

apărà v. 1. a păzi de un atac: a apăra patria, vieața; 2. a scuti, a feri de: a apăra de muște, de vânt; 3. a pleda în favorul cuiva: a apăra pe un acuzat; 4. a întâmpina, a înlătura: a ne apăra de o lovitură, de o învinuire. [Lat. APPARARE, a face preparative de apărare]. verb tranzitiv apărà

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. verb tranzitiv apăra

APĂRÁ, ápăr, vb. I. 1. Tranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. « de » sau «împotriva » și indicînd pe agresor) A interveni cu fapta în ajutorul cuiva pentru a-1 susține împotriva unei acțiuni ostile; a proteja (pe cineva) printr-o intervenție promptă. Să fim cu băgare de seamă, să ne apărăm șantierul, hidrocentrala, ea este plinea și viața noastră. JIANU, C. 373. S-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de cîni nu mă tem! CREANGĂ, P. 188. ◊ (Complementul este un abstract) Alexandru cel Mare... apără vitejește independența. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la patrie, un oraș etc.) A păzi, respingînd atacul armat al inamicului; a menține, prin luptă, o poziție. Cînd țara s-o aperi îți cere, Pe gînduri o clipă nu sta, Tu viață îi dai și putere, Tu gloria ei vei purta. CORBEA, A. 75. ◊ Refl. A se împotrivi unui atac, a-i rezista; a se feri de... Au venit... și m-au lovit; m-am apărat cît am putut. SADOVEANU, N. F. 71. Care-i vedea-o că se apără [de albină] cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. CREANGĂ, P. 271. Ea se apără c-o mînă, Insă totuși lui se lasă. EMINESCU, O. I 67. Cei mai juni se apărau cu turbare. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Tranz. A pune la adăpost (de o primejdie, de frig, de ploaie etc.), a proteja, a feri, a ocroti. Socot că domnul inginer nu-și închipuie c-am fugit de la Pașcani... ca să-mi apăr viața. SADOVEANU, N. F. 185. Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Doamne-apără! = cu nici un preț! o dată cu capul! Eu, de-aș fi femeie, nu l-aș lua, doamne-apără! NEGRUZZI, S. III 65. 3. Tranz. A interveni prin viu grai sau în scris în sprijinul cuiva (combătînd învinuirile care i se aduc). ♦ (Cu privire la împricinați sau la un proces) A pleda înaintea justiției cauza cuiva. Avocatul care-mi apărase procesul... nu-mi dăduse vești tocmai bune. SADOVEANU, O. VIII 16. Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr?... Procesul n-a durat mult. SAHIA, N. 83. ◊ Refl. A se dezvinovăți de anumite învinuiri sau bănuieli. Ce-ai strigat, mă, tu, guleratul ăla?...Eu, nimic! s-a apărat acesta. PAS, L. I 59. Cine se știe cu musca pe căciulă se apără. ◊ F i g. N-aveți de ce-mi mulțămi, s-a apărat uncheșul meu. SADOVEANU, N. F. 14. 4. Tranz. (Cu privire la o idee sau la un punct de vedere) A susține, respingînd obiecțiile aduse împotrivă. Stalin a apărat leninismul de numeroși dușmani și, în noile condiții istorice, a dezvoltat și îmbogățit învățătura lui Lenin. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 16. 5. Refl. (Rar) A ocoli, a evita (ceva sau pe cineva). Ce, pentru că o datorie... e anevoioasă, sîntem oare în drept a ne apăra de dinsa? BĂLCESCU, O. II 228. verb tranzitiv apăra

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului aparat

aparat   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aparat aparatul
plural aparate aparatele
genitiv-dativ singular aparat aparatului
plural aparate aparatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z