înveștire definitie

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele´n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice [!]. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într´înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s´a învăscut în om. verb tranzitivînvăsc

INVESTÍ vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire]. verb tranzitivinvesti

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă verb tranzitivinvesti

investì v. 1. a pune în posesiunea unui titlu, a unei demnități; 2. a împresura din toate părțile cu armata. verb tranzitivinvestì

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește. verb tranzitivînvești

învéște, înveștésc, V. învăsc. verb tranzitivînvește

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire. verb tranzitivinvesti

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la un fond, un capital etc.) A plasa, a aloca într-o între­prindere. Statul democrat-popular investește an de an sume din ce în ce mai mari pentru protecția muncii. SCÎN­TEIA, 1952, nr. 2800. ◊ Fig. Investise, după părerea lui, în copil, un anumit capital. VORNIC, P. 9. verb tranzitivinvesti

ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir]. verb tranzitivînvesti

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înves­tésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă verb tranzitivînvesti

ÎNVEȘTÍ vb. IV. v. învește. verb tranzitivînvești

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. verb tranzitivînvesti

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir. verb tranzitivînvești

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem„. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește), (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011). verb tranzitivînvești

*investésc v. tr. (fr. investir, d. lat. in-vestire, a înconjura [d. vestis, haĭnă]: it. investire. V. învăsc). Pun solemn în posesiunea unuĭ feud saŭ uneĭ demnitățĭ pin [!] ceremonia alegorică a investituriĭ (cînd, în evu mediŭ, se dăruĭa un veșmînt, cum li se dăruĭa domnilor fanarioțĭ un caftan): principiĭ îĭ investeaŭ pe episcopĭ dîndu-le cîrja și inelu. Fig. Pun, cu oare-care formalitățĭ, în posesiunea uneĭ puterĭ, uneĭ autoritățĭ: la Roma dictatoriĭ eraŭ investițĭ cu o autoritate absolută. Arm. Impresor, înconjor: oastea dușmănească [!] era investită în tabăra eĭ. verb tranzitivinvestesc