exercitare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeexercitare
- Vezi aici mai multe rimeexercitare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuex
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuexe
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
EXERCITÁRE s.f. Acțiunea de a exercita și rezultatul ei. [< exercita]. substantiv femininexercitare
exercitáre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exercitắrii; pl. exercitắri substantiv femininexercitare
EXERCITÁRE, exercitări, s. f. Acțiunea de a exercita și rezultatul ei. [Pr.: eg- zer-] – V. exercita. substantiv femininexercitare
EXERCITÁRE, exercitări, s. f. Acțiunea de a exercita (o îndeletnicire); practicarea unei profesiuni, a unei funcții. Exercitarea profesiunii de medic. ♦ Îndeplinirea unui rol, a unei activități. Exercitarea dreptului de vot. ▭ De secretarul organizației de bază depinde în mare măsură justa exercitare a dreptului de control al organizației de bază. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2683. substantiv femininexercitare
*exércit și -éz, a -á v. tr. (lat. exército, -áre, frecŭentativ, d. exercere, a exercita, d. arcére, a opri, a depărta. V. coercibil). Învăț, deprind, instruesc, dezvolt, formez: a exercita soldațiĭ, eleviĭ, caiĭ; a exercita corpu, mintea. Fig. Practic, mă folosesc de: a exercita medicina. Îndeplinesc: a exercita o funcțiune. Exercit un drept, mă folosesc de el, îl întrebuințez. Exercit o autoritate absolută asupra cuĭva, îl domin absolut. – Ob. egzércit și (barb.) egzersez (după fr. exercer). verb tranzitivexercit
EXERCITÁ vb. I. tr. 1. A îndeplini, a practica (o funcție, o profesiune etc.). 2. A manifesta, a pune în acțiune, în mișcare, a face simțit (o influență, un drept etc.). [Pron. eg-zer-, p.i. exércit (acc. și exercít), -tez. / < lat. exercitare]. verb tranzitivexercita
exercitá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exércită verb tranzitivexercita
exercità v. 1. a exersa; 2. a practica, a împlini: a exercita o funcțiune; 3. fig. a produce: a exercita o influență oarecare. verb tranzitivexercità
EXERCITÁ vb. tr. 1. a îndeplini o funcție, a practica o profesiune etc. 2. a valorifica o influență, un drept etc. (< lat. exercitare) verb tranzitivexercita
EXERCITÁ, exércit, vb. I. Tranz. 1. A practica, a îndeplini o profesie, o funcție etc. 2. A face să fie simțit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influență etc. [Pr.: eg-zer-] – Din lat. exercitare. verb tranzitivexercita
EXERCITÁ, exércit, vb. I. T r a n z. 1. (Cu privire la o profesie, o funcție) A îndeplini, a se ocupa cu..., a practica. Sînt singurul martor al medicului și medicul mă roagă să-mi exercit entitatea. ARGHEZI, P. T. 94. Unii se duc ca să cîștige viața... exercitînd negoț sau industrii. ODOBESCU, S. I 227. ◊ Refl. pas. Din zori pînă în noapte se exercitau pe drumuri cele mai felurite negustorii. PAS, Z. I 170. În zburarea lor... graurii par a fi supuși ta o tactică ce se exercită cu o disciplină militară. ODOBESCU, S. III 30. 2. Cu privire la privilegii, drepturi, influențe etc.) A manifesta, a face să fie simțit, a pune în acțiune. Acești oameni... au exercitat o mare înrîurire prin personalitatea lor. IBRĂILEANU, SP. CR. 93. Poate doar să exercit vreo presiune murală prin prestigiul unei atitudini calme de erou dezinteresat. CARAGIALE, O. VII 198. – Accentuat și: (prez. ind.) exercít. verb tranzitivexercita
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiexercitare
| exercitare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | exercitare | exercitarea |
| plural | exercitări | exercitările | |
| genitiv-dativ | singular | exercitări | exercitării |
| plural | exercitări | exercitărilor | |