scai definitie

SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din scr. čkalj. substantiv masculinscai

SCAI s. n. imitație de piele din material plastic, maleabilă și rezistentă; (p. ext.) obiect din acest material. (< engl., fr. skai) substantiv masculinscai

scai¹ (plantă) s. m., art. scáiul; pl. scai, art. scáii substantiv masculinscai

scai² (material) s. n., art. scáiul substantiv masculinscai

scái (-i), s. m. – 1. Nume generic al plantelor cu spini sau țepi, asemănătoare cu ciulinul. – 2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum, Onopordon acathium, Eryngium planum, E. campestre, Carduus nutans, C. Acanthoides etc. – Mr. scăliu, megl. scal’. Origine incertă. Probabil din lat. *squaleus „dur, incult, sec”, din squaleo, formă cerută și de sp. escajo, port. escalheiro (REW 8197a). Rom. presupune o reducție de tipul *scalius care pare normal. Der. din sb. čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin; Candrea; Scriban) nu pare posibilă fonetic; și, în afară de aceasta, e vorba de un împrumut din nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu, Elementele, 484), nu pare convingătoare. – Der. scăiecior, s. m. (ciulin; Trans., sticlete), pentru al cărui ultim sens cf. fr. chardonneret, sp. cardelina; scăier, s. m. (Bucovina, sticlete); sca(i)ete (var. scă(i)ete), s. m. (ciulin); scăiuș, s. m. (plantă, Dipsacus pilosus); scăiețos, adj. (plin de scaieți). substantiv masculinscai

scaĭ m., pl. tot așa (sîrb. čkalj, scaĭ, šcalj, măcriș. Cp. cu sfert, șfert). Numele popular al maĭ multor plante (maĭ ales din familia compuselor), cu frunze ghimpoase și cu semințele adunate la un loc într’un bulb compus din cîrlige saŭ ghimpĭ care se prind de lîna oilor, de haĭne ș.a. (lat. carduus, fr. chardon, de unde și numele stiglețuluĭ, lat. carduélis, fr. chardonneret, ĭar în Olt. scăĭecĭor). Adv. A te ținea scaĭ de (saŭ după) cineva, a te ținea cață, gaĭe, gîrbă, grapă, a nu-l slăbi, a tot umbla după el c’o cerere ș.a. V. acant, albăstriță, brustur, cĭulin, pălămidă. substantiv masculinscaĭ

SCAI² s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec. substantiv masculinscai

SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj. substantiv masculinscai

scaiu m. plantă din fam. compuselor cu frunze ghimpoase și cu mai multe specii: scaiul dracului, scaiul mărunt, voinicesc. [Serb. ČKALĬ (cf. sfert = cifert)]. ║ adv. nedeslipit: se ține scaiu de el. substantiv masculinscaiu

túriță f., pl. e (sîrb. túrica, bg. tórica, rus. torica, id., d. vsl. treti, a călca). 1. O plantă erbacee rozacee cu ghimpĭ micĭ și încîrligațĭ care crește pe marginea drumurilor (agrimónia eupatória). Are proprietățĭ astringente. 2. O plantă erbacee rubicacee numită și asprișoară, cornățel, lipicĭ, lipicioasă și scaĭ mărunt (gallium aparine). Fructele eĭ aŭ ghĭmpĭ și se prind de haĭne, de unde-ĭ vine numele de lipicĭoasă. 3. O plantă cariofilee numită și hrana vaciĭ (spérgula arvensis). 4. O plantă erbacee boraginee care crește pin [!] locurĭ aride (echinospermum láppula). – Și turíță după R. C. 12, 147). substantiv masculinturiță

!scai-vấnăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți substantiv masculinscai-vânăt

a se ține scai (după cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa (pe cineva) în pace. substantiv masculinaseținescai

!scai-mărúnt (plantă) s. m., pl. scai-mărunți substantiv masculinscai-mărunt

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art. substantiv masculinscaiul-dracului

scáiul Crăciunului – Pom de Crăciun substituit cu un scai (Codru): „Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă” (Bilțiu 1996). substantiv masculinscaiulcrăciunului