ciulin definitie

ciulín (ciulíni), s. m. – 1. Varietate de scaiete (Carduus nutans; Dipsacus silvestris; Onopordon Acanthium; Berberis vulgaris; Xanthium spinosum; etc.). – 2. (Înv.) Cui de fier folosit la tortură. – Mr. ciuliiă „spin.” Sl., cf. rus. čilim, mag. súlyom (Cihac, II, 58); din mag. după Gáldi, Dict., 173. – Der. ciulinos, adj. (spinos); ciuline, s. f. pl. (paste făinoase). substantiv masculinciulin

cĭulín m. (d. cĭulină). Un fel de scaĭ (carduus nutans) ale căruĭ fructe, numite tot cĭulinĭ, marĭ cît sîmburiĭ de măslină, se prind de păru animalelor. O plantă de baltă (trapa natans) numită și colțan. V. colțan. substantiv masculincĭulin

ciulín s. m., pl. ciulíni substantiv masculinciulin

ciulin m. scaiete, spin: mărăcini și ciulini vor răsări ție (stil biblic); 2. Mold. Tr. castane de baltă (Trappa natans). [Rus. ČILIMŬ]. substantiv masculinciulin

CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. substantiv masculinciulin

CIULÍN, ciulini, s. m. Nume dat mai multor plante spinoase care cresc pe cîmp și prin locuri necultivate (Carduus nutans, Dipsacus silvestris, Onopordon Acanthium); scai, scaiete, spin. Între grajdurile căzute se răsfățau la soarele de toamnă minunate canafuri roșii ale unor plante fantastice, spinoase și decorative, cărora localnicii le zic ciulini. SADOVEANU, Z. C. 95. Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică. TOPÎRCEANU, B. 46. Suie către culmea dealului, fără a lua în seamă ciulinii și rugii ce-i tăiau picioarele. DELAVRANCEA, S. 27. substantiv masculinciulin