blazon definitie

BLAZÓN s.n. Semn, ansamblu de piese care constituie armoariile unui oraș, ale unei familii nobile etc.; stemă. ♦ (Rar) Scut. ♦ Descrierea prin viu grai sau în scris a unei steme. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. blason]. substantiv neutrublazon

BLAZÓN s. n. ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oraș, a unei familii nobile etc.; armoarii. (< fr. blason) substantiv neutrublazon

BLAZÓN, blazoane, s. n. Semn convențional distinctiv al unui stat, oraș sau (în orânduirea feudală și capitalistă) al unei familii nobile; stemă. – Fr. blason. substantiv neutrublazon

*blazón n., pl. oane (fr. blason). Marcă de nobleță, herb, semne simbolice de nobleță (pe scut, pe trăsură, pe casă). substantiv neutrublazon

blazón s. n., pl. blazoáne substantiv neutrublazon

blazon n. 1. devizele și armele ce compun scutul unei familii nobile; 2. știința armoariilor. substantiv neutrublazon

BLAZÓN, blazoane, s. n. Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason. substantiv neutrublazon

BLAZÓN, blazoane, s. n. Semn convențional distinctiv al unui stat, al unui oraș sau (în orînduirile bazate pe exploatare) al unei familii nobile, aplicat pe discuri heral­dice, pe steaguri, peceți etc.; herb, stemă. Două uși în dreapta, acestea masive, cu frontoane bogat sculptate, cu blazoane colorate, duc spre apartamente. CAMIL PETRES­CU, T. II 173. substantiv neutrublazon