acoperit definitie

ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Învelit; apărat, protejat. ♦ Fig. Tainic, ascuns. – V. acoperi. adjectiv acoperit

acoperít n., pl. urĭ saŭ e. Ps. S. Acoperemînt. – Și cop-. adjectiv acoperit

ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi. adjectiv acoperit

COSITORÍT, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre vase și obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor, spoit cu cositor. Tablă cositorită. adjectiv cositorit

acóper, a -i v. tr. (lat. ac-co-operire, cooperire, a acoperi; it. coprire, vpv. pg. cobrir, npv. kurbĭ, fr. couvrir, sp. cubrir.El saŭ eĭ acopere [est], el saŭ eĭ acoperă [vest], să acopere. V. des-coper, opercul). Pun un lucru peste altu ca să-l ascund, ca să-l conserv, ca să-l ornez: a acoperi o casă cu trestie, zăpada acopere cîmpu, cîmpu e acoperit de zăpadă, casa e acoperită cu șindilă, florile acopereaŭ cîmpu. Fig. Apăr, protejez: acoper un loc. Ascund, tăinuesc: îmĭ acoper planurile. Scuz, justific: acoper o greșeală. V. refl. Mă îmbrac, îmĭ pun pălăria. Fig. Mă acoper de glorie, de rușine. Ceru se acopere [!], se întunecă. – Vechĭ cóper și înacóper. Azĭ în est și acúper, în vest și cóper, în nord acópăr. verb tranzitiv acoper

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere verb tranzitiv acoperi

acoperì v. 1. a pune sau a întinde un ce peste altceva: a acoperi o casă; 2. a fi răspândit peste ceva: zăpada acopere pământul; 3. fig. a ascunde (în sens bun sau rău): a acoperi o greșală; 4. a se îmbrăca, a-și pune pălăria în cap: acoperiți-vă! 5. a se întuneca: cerul se acopere cu nori. [Lat. AD COOPERIRE]. verb tranzitiv acoperì

ACOPERÍ, acópăr, vb. IV., I. T r a n z. (Uneori în opoziție cu descoperi, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. « cu » sau, mai rar, « de ») 1. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le învelească sau să le ascundă în întregime. S-a prins în palme capul... acoperindu-și fața. SAHIA, N. 72. Ea-și acoperă cu mina fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. ◊ F i g. Somn.,. acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie. EMINESCU, N. 44. Dac-am văst (=văzut) că nu mai vii... Urîtul mi-l așternui, Cu dragul m-acoperii. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ (Urmat de determinări ca: « glorie », «lauri », « rușine », « ridicol », introduse prin prep. « de ») A se acoperi de glorie. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) A fi așezat, a sta peste cineva sau ceva învelindu-l, protejîndu-l sau ascunzîndu-l. Florile dalbe... Acopăr cu un strat de nea pămîntul. BENIUC, V. 38. Cu mișcări scurte a dat drumul de pe el straielor sumare, care mai mult îl dezgoleau decît îl acopereau. SADOVEANU, N. F. 80, [Buza] cea de deasupra se resfrîngea în sus peste scăfîrlia capului, iar cea dedesubt atîrna în jos de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 240. Deodat-aud foșnirea unei rochii... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119. ♦ Refl. A căpăta (sau a-și forma) la suprafață un strat învelitor. Cerul s-a acoperit cu nori. ◊ Marea frămîntată s-acopere de spume. ALECSANDRI, P. A. 70. 2. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. Acoperi oala ca să fiarbă în abur. SADOVEANU, N. F. 90. 8. (Cu privire la clădiri) A pune acoperișul. A acoperit casa cu tinichea. ◊ Trenul intră între căsuțe acoperite cu carton gudronat, paie și șindrile. DUMITRIU, B. F. 88. Un bordei acoperit cu paie. ODOBESCU, S. III 18. II. F i g. 1. T r a n z. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea unei armate. 2. Tranz. A ascunde, a tăinui, a nu da pe față. Lucrurile nu puteau rămîne mult timp acoperite. Împărăteasa, de silă, de milă, fu nevoită a spune împăratului toată șiretenia. ISPIRESCU, L. 111. 3. Tranz. (Cu privire la un sunet, la un zgomot) A depăși în intensitate; a face să nu se audă, a înăbuși. Eleonora vorbea tare, încercînd să acopere sunetul pianului. DUMITRIU, B. F. 44. Un ropot de aplauze acoperi ultimele cuvinte ale oratorului. BART, E. 286. 4. R e f l. A se suprapune exact, a coincide, a corespunde perfect. Definiția propusă se acoperă perfect cu sensul cuvîntului. ◊ T r a n z. (Complementul arată o necesitate materială, o datorie, o cheltuială, un deficit) A acoperi nevoile de consum ale unei colectivități. ◊ Se îndoia că sînt acolo atîția gologani cîți să acopere datoria țăranului. PAS, L. I 142. Stamati reuși să mai facă un împrumut ca să acopere cheltuielile. BART, E. 256. ◊ T r an z. (Franțuzism) A străbate o distanță. Alergătorul a acoperit distanța de 1500 de metri într-un timp record. ◊ E x p r. (Sport) A acoperi terenul = a fi prezent acolo unde este nevoie. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. acoperă și (nerecomandabil) acopere, pers. 3 pl. acoperă și (nerecomandabil) acopăr; conj. pers. 3 sg. și pl. acopere. verb tranzitiv acoperi

ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. I. Tranz. 1. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le ascundă vederii sau să le protejeze. Ea-și acoperă cu mâna fața (EMINESCU) ♦ A pune acoperiș unei clădiri. ♦ A fi așezat, a sta peste cineva sau ceva, învelindu-l, protejându-l sau ascunzându-l. Florile... Acopăr cu un strat de nea pământul (BENIUC). ♦ Refl. A căpăta sau a-și forma un strat învelitor. Marea... s-acopere de spume (ALECSANDRI). 2. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. Acoperi oala ca să fiarbă în abur (SADOVEANU). II. Fig. 1. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. 2. Tranz. A ascunde, a tăinui. 3. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înnăbuși. Vorbea tare, încercând să acopere sunetul pianului (DUMITRIU) 4. Refl. și tranz. A corespunde perfect; a coincide; a (se) satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face față cheltuielilor. 5. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ♢ Expr. A acoperi terenul = a fi prezent în mod permanent în orice parte a terenului de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire. verb tranzitiv acoperi

ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor.Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire. verb tranzitiv acoperi

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului acoperit

acoperit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acoperit acoperitul acoperi acoperita
plural acoperiți acoperiții acoperite acoperitele
genitiv-dativ singular acoperit acoperitului acoperite acoperitei
plural acoperiți acoperiților acoperite acoperitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z