depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză verb tranzitivdepărta
depărtà v. a pune sau a duce departe: depărtați pe copii dela foc. verb tranzitivdepărtà
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. verb tranzitivdepărta
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. (Uneori în concurență cu îndepărta) 1. Refl. A se duce din apropierea unei ființe sau a unui lucru, a pleca în altă parte. Oamenii se depărtau cîte unul. CAMILAR, N. I 40. Acuma s-a depărtat și mai tare, cu scaunul lui, de colțul mesei. SADOVEANU, P. M. 230. Se uită la el cu milă și parcă nu se îndura să se depărteze de dînsul. ISPIRESCU, L. 15. Biata fată... pornește în toată lumea, depărtîndu-se de casa părințască fără nici o nădejde de întoarcere ! CREANGĂ, P. 286. ♦ A se înstrăina de cineva sau de ceva, a părăsi (pe cineva sau ceva). Neputința de a înțelege ce se petrece în sufletul și în corpul acelei ființe care se depărta de el, îl chinuia amar, pînă la disperare. BART, E. 216. 2. Tranz. A duce, a muta, a pune în altă parte; a ține pe cineva departe. Lopătarii depărtaseră corabia de uscat. ISPIRESCU, L. 24. De-aș putea să-i depărtez pe toți de-acasă. ALECSANDRI, T. I 216. ♦ A înlătura (dintr-o situație, dintr-o funcție sau o poziție oarecare); a alunga, a goni, a izgoni. Mi-a spus că-i pare rău că trebuie să mă depărteze din casa lui. GALACTION, O. I 77. Din locașul fericirii Pentru ce m-ai depărtat ? ALECSANDRI, P. II 98. Brazii că se legănau... Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați ? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Putea ca să și-l închipuiască altfel de cum îl cunoscuse – sănătos în orice clipă – depărtînd însuși gîndul că un om ca el ar putea să se îmbolnăvească ? MACEDONSKI, O. III 21. 3. Refl. A se abate, a devia. Dar ia, să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. verb tranzitivdepărta
depărtéz v. tr. (d. departe). Pun (duc) departe: a depărta scaunu de masă. Scot, înlătur: a depărta un funcționar dintr’o funcțiune. V. refl. Mă duc departe, mă despart: depărtează-te de cîne, că mușcă. – Și îndep-. verb tranzitivdepărtez
depărta | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)depărta | depărtare | depărtat | depărtând | singular | plural | ||
depărtând | depărtați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | depărtez | (să)depărtez | depărtam | depărtai | depărtasem | |
a II-a (tu) | depărtezi | (să)depărtezi | depărtai | depărtași | depărtaseși | ||
a III-a (el, ea) | depărtează | (să)depărtai | depărta | depărtă | depărtase | ||
plural | I (noi) | depărtăm | (să)depărtăm | depărtam | depărtarăm | depărtaserăm | |
a II-a (voi) | depărtați | (să)depărtați | depărtați | depărtarăți | depărtaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | depărtează | (să)depărteze | depărtau | depărtară | depărtaseră |