cîne definitie

credit rapid online ifn

pen’ cine? pron. interog. pentru cine? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumepen

CINE1- Element prim de compunere savantă care are semnificația „mișcare”, „de mișcare”, „în legătură cu mișcarea”. [Var. cinem-, cinemat-, cinemato-, cinemo-. / < fr. cine- < gr. kinema – mișcare]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

credit rapid online ifn

CINE2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) cinema”, „în legătură cu cinematograful”. [Var. cinema-. / < fr. cinéma < cinématographe]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

CINE3- v. cin-. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

cíne pron. inter.1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine știe ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Pușcariu 366); lat. quem pronunțat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca neștine (DAR admite că cinești este rezultatul contaminării lui cineș cu fiește(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 și Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neștine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

CINE- / CINEMA- / CINEMAT(O)- / CINE-MO- / CINET(O)- elem. „mișcare”; „cinemato- graf”. (< fr. ciné-, cinéma-, cinémat/o/-, cinémo-, cinét/o/-, cf. gr. kinema, -atos, kinetos, mobil) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

cíne pron. rel. și interog. (din cene, d. lat. quem-ne, quene. Cp. cu mine, tine, sine). Care (vorbind numaĭ de persoane): Cine doarme ziŭa, flămînzește noaptea (Prov.) Cine e acolo? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

cíne pr., g.-d. cui articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

cine pr. demonstrativ, cel ce: cine aleargă se poticnește; 2. interogativ: cine e acolo ? [Lat. QUEM, amplificat cu acelaș sufix ca la mine, etc.]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

CINE pron. 1. (Pronume interogativ) Cuvînt care ser­vește pentru a întreba despre o persoană necunoscută sau neamintită în cursul vorbirii: a) (în întrebări directe) Cine-mi iese înainte? Cine-mi luminează pragul ? Este inima fierbinte-Este dorul meu, pribeagul CERNA, P. 139. Cine-i acolo?...-Eu, Ivan. CREANGĂ,, P. 308. Cine ești? de unde ești? ALECSANDRI, P. II 11. Și cine l-a ferme­cat?... Mîndrulița lui din sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. ◊ (În întrebări retorice) Cine-i ca ea? Frumoasă ca ea, cine? COȘBUC, P. II 215. Cine e nerod să ardă tn căr­buni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83. ◊ E x p r. Cine (mai) știe?! = (pornindu-se de la întrebare s-a ajuns la ideea de impo­sibilitate a precizării, apoi la negație) nu știu, n-am idee. O să plouă azi?- Cine știe ?! Cine știe ce (sau cine, unde etc.) = (cu sens nehotărît) Mai știi... Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo. ISPIRESCU, L. 13. A avut parte cine știe ce alt drumeț mai înțelept de patul cel curat. CARAGIALE, O. I 336. Cum să ia omul ista, la drum, cu vorba și cînd se trezește, cine știe unde a ajuns. CREANGĂ, P. 119. (Cu nuanță de superlativ) Tot satul îl cinstea și îl asculta ca pe cine știe cine. ISPIRESCU, L. 98; b) (În întrebări indirecte) Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea, că știu că ești berechet bun. CREANGĂ, P. 162. Ce-mi pasă a cui ești?zise el. Destul că te iubesc. EMINESCU, N. 9. Ieși, mîndruțo, pînă-n prag Și-mi arată cin' ți-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ♦ (Mai ales în descrieri și amenințări) Ce fel (de om), cum. Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. 2. (Pronume relativ) Cel ce, acela care. Cu cine prinzi tu copiii...?-Cu cine pot, fa, cu cine pot. STANCU, 243. Bine a zis cine-a zis... CREANGĂ, P. 236. Cine-o vede, o zărește, Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Gurița ei, fagur dulce, Cin’gustă, nu se mai duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33. ◊ Expr. Are (sau n-are) cine sau este (ori nu este) cine (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... Dacă mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hră­nească. ISPIRESCU, L. 15. De-ar crăpa o dată să crape și harabagiul care v-au adus, c-atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. 3. (Pronume nehotărît) Fiecare, oricine, oricare. Cine e notat de monitor că n-a fost cuminte e deznodat în bătăi. STANCU, D. 298. Zică cine ce va vrea. JARNÍK-BÎRSEANU, 359. – Formă gramaticală: gen.-dat. cui. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit?Expr. Cine (mai) știe ! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis...Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.- dat.: cui) – Lat. *quene (= quem). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecine

*ori cíne conjcț. + pr. (cine poate ~ vrea) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeoricine

órĭ-cíne, órĭ-cé pron. indefinit (orĭ și cine, orĭ și ce. P. accent, vezĭ la orĭ-care). Nu importă cine, nu importă ce. – Și orĭ-și-cine, orĭ-și-ce. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeorĭcine

*oáre cíne adv. + pr. ( ~ știe?) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeoarecine

oare-cíne, pron. indefinit uzitat fără subst. Vechĭ. Cineva, orĭ-care ar fi, oare-care: a venit oare-cine, un oare-cine. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeoarecine

CINÉ-VERITÉ s. n. (Cin.) Gen de cinematografie care acordă mare importanță improvizației și își propune să surprindă realitatea în toată spontaneitatea ei. [Pr.: sineverité] – Cuv. fr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumecineverite

cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină. substantiv feminincină

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne substantiv feminincină

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea.Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19. substantiv feminincină

cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA]. substantiv feminincină

CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. substantiv feminincină

CÍNĂ, cine, s. f. (Mai ales în Transilv.) Masa de seară; mîncare pregătită pentru această masă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina. SADOVEANU, N. F. Cina era gata și masa pusă. CARAGIALE, O. II 257. Ochii ei cei cu lumină Mult mă strigă de la cină. JARNÍK- BÎRSEANU, D. 33. substantiv feminincină

cî́ne (est) și cî́ĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă. temporarcîne

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicîne

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z