burtă definitie

burtă, burți s. f. lungime nedorită a unui text; pasaj prolix / redundant. substantiv femininburtă

cornu’ burții expr. (livr.) penis. substantiv feminincornu

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pântece de vacă. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult (având pântecele mare). 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. substantiv femininburtă

búrtă și (nord) bî́rtă f., pl. țĭ (met. d. sîrb. trba a.î. V. tîrban, bîrdan). Fam. saŭ iron. Pîntece. substantiv femininburtă

búrtă s. f., g.-d. art. búrții; pl. burți substantiv femininburtă

burtă f. partea de jos a pântecelui. [Bulg. BURTA: vorbă primitiv identică cu bortă, cu sensul fundamental de «cavitate» (de trunchiu, de corp, de lucruri)]. substantiv femininburtă

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. (Ir.) Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec. substantiv femininburtă

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pîntece. Da, i-am văzut pe toți... Pe miliardarii cu burțile moi, Pe toți îngrășații din războită de ieri. DEȘLIU, G. 44. Afin lovi cerbul de trei ori în burtă. ISPIRESCU, L. 116. ◊ F i g. Nu simți că a plecat corabia, dacă ești în burta ei. CAMIL PETRESCU, T. II 613. ◊ E x p r. A sta cu burla la soare = a sta degeaba. A se lungi cu burta la pămînt = a se umili peste măsură. Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șoșele, cu moinele, să înduplece fata a-l lua de bărbat. ISPIRESCU, L. 47. Burtă de popă, se zice despre cineva care mănîncă și bea mult. Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pîntece de vacă. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta butoiului. substantiv femininburtă

pe biteș / blat / burtă / gușă / șest / șestache / șustă expr. în secret; pe ascuns substantiv femininpebiteș

!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde substantiv femininburtăverde

burtă-verde m. om dat la interese și vieață materială și deci incapabil de cugetări mai înalte, de sentimente mai nobile: Ianache burtă-verde, porecla poporului român, ca Jacques Bonhomme în Franța sau ca John Bull în Anglia. [Lit. burtă robustă (cf. «Român verde»), adică om robit pântecelui]. substantiv femininburtăverde

BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. substantiv femininburtăverde

cu burta la gură expr. (d. femei) gravidă. substantiv feminincuburtalagură

a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns. substantiv femininamergepebiteș

a se bate pe burtă (cu cineva) expr. a fi în relații familiare (cu cineva). substantiv femininasebatepeburtă

a lăsa cu burta la gură expr. (d. bărbați) a lăsa (o femeie) gravidă. substantiv femininalăsacuburtalagură

a-și pune burta la cale expr. a mânca pe săturate. substantiv femininașipuneburtalacale

a sta cu burta la soare expr. 1. a face plajă. 2. a fi pasiv / comod / nepăsător. substantiv femininastacuburtalasoare

a da buzunări la burți expr. (intl.) a lovi cu cuțitul în burtă. substantiv femininadabuzunărilaburți

a se pune cu burta pe carte expr. a se apuca de învățat. substantiv femininasepunecuburtapecarte

ține-mă de mânerul burții expr. (adol.) lăsă-mă-n pace! substantiv femininținemădemânerulburții

a se bate pe burtă cu toată lumea expr. a fi exagerat de sociabil. substantiv femininasebatepeburtăcutoatălumea

a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură. substantiv femininafimaiflămândcuochiidecâtcuburta