pântec definitie

!pấntec/pấntece (pop.) s. n., pl. pấntece substantiv neutrupântec

PẤNTEC, pântece, s. n. (Pop.) 1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foaie, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina păntecelui = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntece s. n.] – Lat. pantex, -ticis. substantiv neutrupântec

pî́ntece n., pl. tot așa, ca și nume (lat. pántex, pánticis m., pîntece, it. páncia, pánza, pv. pansa, fr. panse, cat. panxa, sp. panza, pg. pança. V. panțîr, spintec). Burtă, abdomen, acea parte a corpuluĭ care conține stomahu [!] și intestinele. Stomah: nu vîrî atîta mîncare în pîntece. Unflătură [!] ca un pîntece, burtă, bîrdan: tabla asta face pîntece. Interior, adîncime: pîntecele pămîntuluĭ. Fig. Apetit de mîncare, lăcomie: un om dedat pînteceluĭ. Lăcomie, apetit în general: pîntecele demagogilor. – În vest pîntec, pl. e. substantiv neutrupîntece

pântec(e) m. 1. cea mai mare din cavitățile corpului, conținând stomacul și intestinele; fig. te-ai robit pântecului CR.; 2. profunditate: în pântecele acestor munți. [Lat. PANTECEM]. substantiv neutrupântece

a avea furnici în pântec expr. (er.) a fi excitat substantiv neutruaaveafurniciînpântec