revenire definitie

*revín și -víŭ, a -vení v. intr. (re- și vin, după fr. revenir și lat. revenire). Vin ĭar, mă întorn [!]: berzele revin în fie-care an (și fig.), a reveni la o chestiune saŭ asupra uneĭ chestiunĭ. Vin la împărțire: asta revine cîte un franc pe zi. verbrevin

REVENÍ vb. IV. intr. 1. A veni îndărăt, a se întoarce. ♦ A se ivi din nou. 2. A se ajunge din nou la aceeași stare (sufletească); a-și recăpăta echilibrul (sufletesc). 3. A relua (un subiect, o idee). 4. A i se cădea, a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. A revoca. [P.i. revín și revíu, conj. -vină. / cf. fr. revenir]. verbreveni

revenì v. 1. a veni iar, a se întoarce: primăvara revine în toți anii; 2. fig. a relua un subiect întrerupt: să revenim la chestiune. verbrevenì

REVENÍ vb. intr. 1. a veni înapoi, a se întoarce. ◊ a se ivi din nou. 2. a se ajunge din nou la aceeași stare, a-și recăpăta echilibrul (sufletesc). 3. a relua (un subiect, o idee). 4. a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. a revoca. (< fr. revenir) verbreveni

revení¹ (a ~) (a veni din nou) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. revín, 1 pl. revením, imperf. 3 sg. reveneá; conj. prez. 3 să revínă; imper. 2 sg. revíno verbreveni

!revení² (a se ~) (a deveni umed) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se revenéște, imperf. 3 sg. se reveneá; conj. prez. 3 să se reveneáscă verbreveni

REVENI², revín, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se întoarce. ♦ A apărea iar; a se manifesta din nou. 2. A se întoarce la starea normală, obișnuită; a-și recăpăta echilibrul sufletesc, a se regăsi. ◊ Expr. A reveni la viață = a scăpa cu viață dintr-o boală grea. A-și reveni în fire (sau în sine) = a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize, a unei emoții etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunța la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir. verbreveni

REVEN͹, pers. 3 revenește, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. și refl. (Despre pământ, aer etc.) A deveni jilav, a se umezi. 2. Refl. (Despre timp) A se răcori. – Din reavăn. verbreveni

revení (-nésc, revenít), vb. – 1. A se macera, a se înmuia, a frămînta. – 2. A se jilăvi, a se umezi. – Var. răveni. Mag. revedni „a putrezi” de la rev „putreziciune” (Cihac, II, 623). După Tiktin și Candrea, ar trebui să se pornească de la reavăn, care ar indica umezeala pămîntului și ar proveni din sl. revinŭ „plan, neted”. Dar, pe lîngă dificultatea semantică, sensul de „putreziciune” este sigur în cuvîntul rom., cf. Coresi: mirul are oarece tărie și usucă și răveneala trupului suge-o. Der. reavăn (var. ravăn, reven), adj. (umed), mai curînd decît de la vb., poate direct din mag. (cf. și sb. ravenica „scurgere a unei mlaștini într-un rîu”); reveneală (var. răveneală), s. f. (umezeală, briză, răcoare). verbreveni

revenésc v. intr. (d. reavăn). Jilăvesc. V. refl. Pămîntu s´a revenit de ploaĭe. verbrevenesc