www.ReduPedia.ro
Definitie direct - ce inseamna direct - Dex Online

direct definitie

DIRÉCT, -Ă adj. 1. Care duce la țintă, drept, fără ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece acțiunea verbului respectiv. ♦ (Despre construcții lexicale) În care cuvintele sunt așezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (Despre stil) Care relatează cuvintele așa cum au fost spuse. ◊ Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. // adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct]. adjectiv direct

diréct adj. m., pl. dirécți; f. diréctă, pl. dirécte adjectiv direct

DIRÉCT2, -Ă, direcți, -te, adj. 1. Care duce de-a dreptul la țintă, fără ocol, drept. Trebuia să treacă rîul ca să apuce o cale mai directă către casă. BOLINTINEANU, O. 427. ◊ Fig. Dacă Ghindăoanu simte atacul direct, iese de la stînă și se ferește în rîpă. SADOVEANU, P. M. 123. Discuția... era chiar prea directă. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ◊ Tren direct = tren care parcurge cu aceeași formație distanța între două puncte (de obicei depărtate). Vagon direct = vagon care se atașează succesiv la garnitura a două sau mai multe trenuri, astfel ca pasagerii să ajungă la destinație fără transbordare. ◊ Loc. adj. (Despre descendență) În linie directă = (în opoziție cu în linie colaterală) din tată în fiu, în linie dreaptă. ♦ Fără ascunzișuri, pe față, fățiș. Pe urmă a trecut la amenințări directe. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. 2. Care se face sau are loc fără intermediar; nemij­locit. Va trebui să ia contact direct cu țăranii. REBREANU, R. II 11. ◊ Vot direct = vot exprimat în chip ne­mijlocit prin participarea fiecărui cetățean la urnă. La alegerile pentru Marea Adunare Națională și pentru toate sfaturile populare, oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Romîne, participă în mod nemijlocit, prin vot direct. CONST. R.P.R. 44. Impozit direct = impozit asupra veniturilor și proprietăților, per­ceput nemijlocit pe baza unor roluri nominale. (Gram.) Complement direct = parte de propoziție care determină un verb tranzitiv, indicînd asupra cui (ființă, lucru, proces etc.) trece nemijlocit acțiunea verbului respectiv sau indicînd rezultatul unei acțiuni. Vorbire directă sau stil direct = reproducere întocmai a spuselor cuiva în așa fel, încît fraza care conține această reproducere nu este subordonată gramatical față de un verb de declarație. ♦ (La box; substantivat, f.) Lovitură dată cu mîna întinsă, drept înainte. adjectiv direct

diréct (diréctă), adj. – Drept, fără ocol. Lat. directus (sec. XIX). – Der. direcți(un)e, s. f., din fr. direction; director, s. m., din fr. directeur; directoare, s. f.; directorat, s. n. (regim al unuia sau mai multor directori); directorial, adj.; indirect, adj.; directoriu, s. n.; dirija, vb. din fr. diriger; dirigent, adj.; diriginte, s. m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase); dirijabil, s. n.; dirijor, s. m. adjectiv direct

direct a. 1. drept, care nu face ocoluri: cale directă; 2. imediat, fără intermediar: corespondență directă; 3. Gram. care completează deadreptul sensul unui verb activ: complement direct; construcțiune directă, care așează vorbele după ordinea logică: subiect, verb, complement. V. contribuțiune. ║ adv. în linie dreaptă, fără intermediar. adjectiv direct

DIRÉCT, -Ă I. adj. 1. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. ♦ în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. ♦ vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr. direct, lat. directus) adjectiv direct

* direct, -ă adj. (lat. directus. V. drept). Drept, fără ocolurĭ saŭ cu puține ocolurĭ: canalu Suezuluĭ e calea cea maĭ directă din Eŭropa în extremu Orient. Imediat: raport, contact direct. Din tată în fiŭ: acest om descinde în linie directă din cutare. Gram. Complement direct, cuvînt (subst., pron. subjunctiv, infinitiv) pe care cade direct acțiunea predicatuluĭ: Traĭan ĭi învinge pe Dacĭ, apa se scurge, vreaŭ să plec, pot pleca. Propozițiune completivă directă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu de complement direct: ceĭ vechĭ nu știaŭ că pămîntu se învîrtește (nu știaŭ învîrtirea saŭ de învîrtirea pămîntuluĭ). Modu direct, indicativu. Stil direct, așa cum vorbește omu singur, nu cum povestește altu c’a vorbit: du-te acolo față de mĭ-a spus să mă duc acolo. Contribuțiune directă, V. contribuțiune. Adv. În mod direct, de-a dreptu: trenu pleacă direct la Galațĭ. adjectiv direct

DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. adjectiv direct

DIRÉCT1 adv. Fără înconjur, de-a dreptul. De la laborator am venit direct acasă. BARANGA, I. 202. Venind direct de la Pitești și urmînd să plece... de aici fiecare la moșia lui. REBREANU, R. I 218. ◊ A fi (sau a face pe cineva) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face pe cineva) să răspundă personal și integral (de anumite fapte). Sînteți invitat să vă conformați întocmai cu legea... vă vom face direct răspunzător. MACEDONSKI, O. III 78. ◊ (Mat.; despre mărimi variabile) Direct pro­porțional = pentru care raportul numerelor care le repre­zintă rămîne constant. adjectiv direct

DIRÉCTĂ s.f. Lovitură la box aplicată prin întinderea mâinii înainte. [Cf. fr. direct]. adjectiv directă

a lovi la directă expr. (intl.) a lovi (pe cineva) în față. adjectiv aloviladirectă

a servi la directă expr. a lovi (pe cineva) în față. adjectiv aserviladirectă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului direct

direct   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular direct directul directă directa
plural direcți direcții directe directele
genitiv-dativ singular direct directului directe directei
plural direcți direcților directe directelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z