mare definitie

máre adj. – 1. De vîrstă majoră. – 2. Cu dimensiuni și proporții însemnate. – 3. Însemnat, notabil, de categorie socială ridicată. – 4. (S. m.) Om de vază, persoană remarcabilă. – Mr. mare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mās, mărem „mascul” (Diez; Miklosich, Rum. Unters., II, 23; Pușcariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a fost explicată de Tiktin, printr-o încrucișare, puțin probabilă, cu magnus; și de Bourciez 180 prin faptul că masculul e în general mai mare ca femela. Mai probabil, trebuie să se pornească de la confuzia normală între mare ca vîrstă și mare ca dimensiune, specifică în toate idiomurile, cf. s-a făcut mare (a crescut sau s-a făcut bărbat). Fără îndoială, această der. a fost respinsă de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte explicații sînt și mai puțin convingătoare: dintr-un cuvînt anterior lat., pus în legătură cu v. irlandez már (Meyer, Alb. St., IV, 83); de origine celtică (Sköld, IF, XLIII, 188); din v. germ. mari (Scriban); sau din lat. mare „mare” (Spitzer, Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante, Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der. măreț, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunător, grandios), pentru a cărui der. cf. Densusianu, GS, II, 9 (după Pușcariu 1027, dintr-un lat. *maricius, mai puțin probabil cu suf. rom. -eț); măreție, s. f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie); mări, vb. (a face mare; a augmenta, a crește; a glorifica); mărie, s. f. (înv., mărime; Alteță, Maiestate); mărime, s. f. (amplitudine; dimensiune; importanță; cantitate; persoană importantă); mărire, s. f. (creștere; dezvoltare; om de vază); preamări, vb. (a înălța, a glorifica); măros, adj. (Trans., trufaș). Comp. maimare, s. m. (căpetenie, șef), cf. Candrea-Dens., 1048 (după părerea echivocă a lui Pascu, Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης „arhitect”, cf. maimar); maimărie, s. f. (demnitate, preeminență); mărinimos, adj. (generos), compus artificial după lat. magnanimus; mărinimie, s. f. (generozitate). adjectivmare

MÁRE¹, mari, adj. 1. Care depășește dimensiunile obișnuite. ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros care, la mână, se poate opune celorlalte degete. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa (pe cineva) dezamăgit. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast. ◊ Expr. În mare = după un plan vast; în linii generale. ♦ Înalt. Un deal mare ne desparte (JARNIK-BÎRSEANU). ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Au umplut un sac mare, mare (SBIERA). ♦ (În expr.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat; adânc. Apă mare. 2. În cantitate însemnată, abundent, mult; numeros. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla; a inunda. ♦ (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. 3. De lungă durată. 4. În grad înalt; intens, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el (SADOVEANU). ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). Ziua-mare = moment al dimineții când lumina devine intensă. ♦ (Despre sunet, voce) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, strigând. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic. Ger mare. ♦ (Adverbial, pop.) Din cale-afară, peste măsură. A să fie Mare mult omor! (ALECSANDRI). ♦ Grav. Greșeală mare. 5. Adult, matur, vârstnic; (la comparativ) mai bătrân. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni matur, adult. 6. Vestit, renumit, ilustru. 7. Care ocupă un rang superior, sus-pus. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț. A trage a mare = a-și da ifose; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. Mare și tare = influent, puternic. ◊ (Substantivat) Mai-marele = căpetenie, șef. ♦ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. 8. Important, de seamă; hotărâtor. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte bombastice; promisiuni goale. ♦ Deosebit, ales. Mare cinste. – Lat. mas, maris. adjectivmare

mare a. 1. care trece peste măsura mijlocie: om mare, casă mare; 2. considerabil: avere mare, plăcere mare; 3. remarcabil: caracter mare, fapte mari; mare și tare, a tot puternic, foarte influent; 4. ilustru prin geniul sau eroismul său: marele Shakespeare, Ștefan cel Mare; 5. titlul unor demnitari: mare logofăt, mare cancelar. [Lat. MAS, MAREM, bărbat considerat ca de o mărime tipică]. ║ adv. 1. mândru: a se ținea măre; 2. Mold. foarte: mare cald e, mare bună o fost AL. adjectivmare

Belt (Marele și Micul) n. strâmtori în insulele daneze, cari unesc Cattegatul cu Marea Baltică. adjectivbelt

2) máre adj. (vgerm. de sus orĭ gep. mâri, măreț, mare). Foarte întins în dimensiunĭ: om mare (maĭ des: om înalt, ĭar mare se zice maĭ des despre etate saŭ valoare); cal, casă, pădure, înălțime, adîncime mare. Înaintat în etate: copiĭ marĭ, frate maĭ mare, om mare. Intens, puternic: vînt, ploaĭe, curent mare. Fig. Ilustru, distins, genial, generos: om mare (pin [!] fapte orĭ suflet). Care e făcut orĭ zis de un om mare, care impune pin valoare: fapte, cuvinte marĭ. Titlu dat suveranilor, demnitarilor și altora: Ștefan cel Mare, mare logofăt, mare cruce. Fată mare, fecĭoară, virgină. Boĭer mare, boĭer însemnat. Mare și tare, omnipotent, care poate face ce vrea. A te face mare, a crește mare, a înaonta în etate. A veni mare, a crește, a se umfla: rîu a venit mare. A te ținea [!] mare, a face pe marele, a te arăta mîndru, a-țĭ da aere. Mare de anĭ, înaintat în etate. Mare cît toate zilele, cît ziŭa de mîne [!] (Fam.), foarte mare. Mare (saŭ lung) cît o zi de post, lung și plicticos. S. m. pl. Ceĭ marĭ, 1. ceĭ înaintațĭ în etate, 2. ceĭ puternicĭ, bogațĭ, influențĭ. Adv. Fam. Mult, foarte: mare bun maĭ era! Cu mare ce, cu greŭ, cu mare greutate. adjectivmare

Ocna f. 1. sau Ocnele-Mari, orășel în jud. Vâlcea cu bogate saline: 5800 locuitori. Penitenciar și stabilimente balneare; 2. (Târgu-Ocna), orășel în jud. Bacău cu cele mai mari saline din țară: 9500 loc. Stațiune climaterică și balneară. Mare penitenciar pentru cei osândiți pe vieață; 3. (Sibiului) numit de Unguri Vizakna și de Sași Salzburg, localitate la N.-V. de Sibiu, cu băi și mine bogate de sare: 3772 locuitori. adjectivocna

mare f. pop. mulțime mare: a cârmuit atâta mare de ani ISP. de mari de veacuri se luptase OD.[Identic cu a mare; v. amar]. ║ adv. cu mare greutate: cu mare ce hălăduesc de deschid ușa CR. adjectivmare

MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris. adjectivmare

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă! adjectivciocu

a face (cuiva) capul mare expr. (intl.) a izbuti să convingă (pe cineva) de necesitatea unei acțiuni. adjectivaface

Gâsca (mare, mică) f. insule în dreptul jud. Ialomița. adjectivgâsca

Șinca (Mare) f. târg ardelenesc, în dreptul Făgărașului. adjectivșinca

îndátă adv. (în și dată). Pe dată, imediat. Îndată ce și (maĭ puțin bine) de îndată ce, imediat ce, cum: îndată ce l-a văzut (saŭ cum l-a văzut), l-a și prins. – Se poate scrie și în dată, ca pe dată. Fam. și pop. în data mare, foarte răpede [!]: a venit în data mare. adjectivîndată

Vlahia (mare, mică) f. V. Valahia. adjectivvlahia

Vasile (St.) m. 1. cel Mare, arhiepiscop din Cezarea Capadociei, unul din cei mai iluștri părinți ai Bisericii ortodoxe, fundatorul vieții monahale și aprig luptător în contra arianismului: Omelii (329-379); 2. ziua de 1 Ianuarie, Anul Nou; 3. unul din sfinții trei Ierarhi. adjectivvasile

loc mare expr. (deț.) absența gardienilor; supraveghere slabă (care permite inițierea unor acțiuni interzise). adjectivlocmare

una mare expr. 1. halbă de bere (în contrast cu țapul). 2. o sută de mililitri de băutură spirtoasă (în contrast cu cinzeaca). 3. ceașcă mare de cafea. 4. (deț.) pâră sau informație importantă furnizată gardienilor. adjectivunamare

maĭ-máre m. Șef, superior, comandant: maĭ-mariĭ oștilor și aĭ orașuluĭ. adjectivmaĭmare

mai-mare m. cap, căpetenie: mai-marele oștilor. adjectivmaimare

Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari adjectivvinerea

tata-mare s. m. sg. (mar.) comandant de vas. adjectivtatamare

bagă mare / tare! expr. 1. grăbește-te! 2. (cart.) mărește miza!, dublează potul! adjectivbagămare

Baia-Mare f. oraș în Maramureș, numit de Unguri Nagy-Bánya, aproape de granița Transilvaniei, cu mine de aur, argint și plumb. adjectivbaiamare

Muntenia f. 1. sau România-Mare (numită în vechime Țara-Românească, de străini Valahia și de Românii ardeleni Țara), partea României cu munți mai înalți și cu ramificațiuni mai numeroase, coprinsă între Olt, Milcov, Dunăre și Carpați. Muntenia coprinde 17 districte (cu cele 5, din Oltenia) și a avut succesiv de capitală orașele Câmpulung, Curtea-de-Argeș, Târgoviște și București. Ea a fost întemeiată în sec. XIII (1250) de Litovoiu, zis și Litean-Vodă (după tradițiune de Radu Negru, zis și Negru-Vodă), care avu de urmași printre cei mai iluștri pe Mircea cel Bătrân, Mihaiu-Viteazul, Mateiu Basarab. La 1359 Muntenia fu unită cu Moldova într’un singur Stat numit România. Seria cronologică a Domnilor Munteni (cifrele indicând anul urcării pe tron): Seneslav, 1247; Litovoiu, 1250; Tăhomir, 1290; Basarab, 1330; Al. Basarab, 1340;. Vladislav Basarab, 1364; Radu I, 1374; Dan I, 1384; Mircea, 1386; Mihail, 1418; Dan II, 1420; Radu III, 1425; Vlad II. 1430; Dan III, 1439; Vladislav III, 1452; Vlad Țepes, 1456; Radu IV, 1462; Laiot, 1471; Vlad Călugărul, 1483; Radu V, 1496; Mihnea, 1507; Vlad VII, 1511; Neagoe, 1512; Radu Călugărul, 1521; Radu dela Afumati, 1522; Vlăduță, 1524; Moise, 1529; Vlad IX, 1530; Vintilă, 1532; Radu Paisie, 1534; Petru din Argeș, 1535; Mircea II, 1546; Pătrașcu, 1554; Petru Șchiopul, 1560; Alexandru II, 1567; Mihnea II, 1577; Petru Cercel, 1583; Ștef. Bogdan, 1591; Alexandru III, 1592; Mihaiu Viteazul, 1593; Sineon Movilă, 1601; Radu Șerban, 1602; Radu Mihnea, 1611; Al. Iliaș, 1616; Gavril Movilă, 1618; Al. Coconul, 1623; Leon Tomșa, 1629; Matei Basarab, 1633; Const, Șerban, 1654; Mihnea III, 1658; Gh. Ghica, 1659; Gr. Ghica, 1660; Radu Leon, 1664; Anton din Pitești, 1669; Gh. Duca, 1674; Șerb. Cantacuzino; 1679; C. Brâncoveanu, 1688; Ștef. Cantacuzino, 1714; Nic. Mavrocordat, 1716; Mib. Racoviță, 1730; C. Mavrocordat, 1731; Gr. Ghica, 1733; Matei Ghica, 1752; Const. Racoviță, 1753; Scarlat Ghica, 1758: Ștef. Racovită, 1764; Al. Ghica, 1766; Gr. Al. Ghica, 1768; Al. Ipsilante, 1774; Nic. Caragea, 1782; Mih. Șuțu, 1783; Nic. Mavrogheni, 1786; Al. Moruzi. 1793; C- Hangerli, 1797; C. Ipsilante. 1802; I. Caragea, 1812; Al. Șutu, 1818; Gr. Ghica, 1822; Al. Ghica, 1834; Gh. Bibescu, 1842; Barbu Știrbei, 1849; Căimăcămia, 1856-1859. [Muntenia, nume dat de Moldoveni fostului principat al Țârii românești, după lat. TRANSALPINA («Țara de peste munți», cum numiau Ungurii țara românească în limba lor oficială), tradus cu Țara Muntenească sau Muntenia]. Muntenia a fost ocupată de Nemți îm cursul răsboiului austro-român (Noemvrie 1916-Octomvrie 1918). adjectivmuntenia

Novgorod n. numele a 2 orașe rușești: Novgorod cel Mare (Velikii): 28.000 loc. și Novgorod cel mic (Nijni): 15.000 loc. Monumente interesante. Bâlciu anual (blănuri, piei, ceaiu), vizitat de vr’o 300.000 de oameni veniți din toate părțile Rusiei. adjectivnovgorod

Teodoric (cel Mare) m. rege al Ostrogoților (474), născut în Panonia, învinse și ucise pe Odoacru, regele Herulilor și se proclamă rege al Italiei: el reconstitui administrațiunea romană și promovă civilizațiunea în Italia (493-526). ║ TEODORIC I, regele Vizigoților, se uni cu Aețiu în contra lui Atila (419-451). adjectivteodoric

Satu-Mare n. județ în Ardeal: 368.000 loc. cu cap. Satu-Mare, pe Sameș: 35.000 loc. Reședința episcopului român unit. adjectivsatumare

Jóia Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Jóii Mari adjectivjoiamare

baltă mare expr. (intl.) loc de unde se pot fura multe lucruri de valoare mare. adjectivbaltămare

a băga mare expr. 1. a accelera. 2. (cart.) a mări miza. adjectivabăgamare

Presa mare s. pr. (intl.) Inspectoratul de Poliție al Capitalei. adjectivpresamare

mălai-mare expr. bărbat lipsit de dinamism și personalitate; bleg. adjectivmălaimare

a veni mare expr. a impresiona. adjectivavenimare

a se da mare expr. a se lăuda, a se grozăvi. adjectivasedamare

Cárul-Máre (constelație) s. propriu n. adjectivcarulmare

mare sculă (de/pe basculă) expr. (peior. – d. oameni) grozav, teribil, formidabil. adjectivmaresculă

mare-cruce f. 1. rangul cel mai înalt al unei decorațiuni; 2. cel învestit cu această demnitate. adjectivmarecruce

*mare-cruce f. V. cruce. adjectivmarecruce

Dealu-Mare n. podgorie în județul Prahova, acoperită de dealuri și vii. adjectivdealumare

Urbea-Mare f. alt nume dat orașului Oradea-Mare. adjectivurbeamare

Teodosiu I (cel Mare) m. împărat roman, opri invaziunea barbarilor, ocroti creștinismul și la moarte împărți imperiul între cei doi fii ai săi, Honoriu și Arcadiu (379-395); TEODOSIU II, împărat din Orient, fiul lui Arcadiu, autorul Codicelui Teodosian (408-450); TEODOSIU III, împărat din Orient, abdică în favoarea lui Leon Izauricul (716-777). adjectivteodosiui

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári adjectivcoanămare

!mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári; pl. máme-mári adjectivmamă-mare

*Márele Alb s. propriu m. adjectivmarelealb

tátă-máre (pop.) s. m., art. táta-máre, g.-d. art. lui táta-máre adjectivtată-mare

!Úrsa-Máre (constelație) s. propriu f., g.-d. Úrsei-Mári adjectivursa-mare

nevoie mare expr. strașnic, grozav. adjectivnevoiemare

mare brânză / rahat expr. (iron.) fleac, lucru lipsit de importanță. adjectivmarebrânză

mare figură expr. persoană imprevizibilă, care surprinde prin acțiunile sau felul său de-a fi. adjectivmarefigură

treabă mare expr. (eufem.) actul de a defeca și rezultatul acestuia. adjectivtreabămare

Grecia-Mare f. nume dat în antichitate Italiei meridionale, colonizată de Greci. adjectivgreciamare

Oradia-Mare f. numită de Unguri Nagy-Várod și de Sași Gross-Wardein, oraș mare și frumos așezat pe Crișul-Repede: 70.000 loc. Academie juridică și Seminar catolic. adjectivoradiamare

Careii mari pl. numit de Unguri Nagy-Károly, oraș în mijlocul Pustei, în apropierea Crasnei, cap. județului Sălaj: 160.000 loc. adjectivcareiimari

Tătaru-Mare m. pisc al Carpaților în jud. Prahova. adjectivtătarumare

iárbă-máre (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-mári adjectiviarbă-mare

mai-márele (fam.) s. m. art., pl. mai-márii adjectivmai-marele

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre adjectivmălai-mare

!múscă-máre (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-mári; pl. múște-mári adjectivmuscă-mare

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári adjectivnalbă-mare

sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári adjectivsocru-mare

a se lăsa mare expr. (er.) a ejacula. adjectivaselăsamare

a fi ocnă mare expr. (intl.) v. a fi otravă mare. adjectivafiocnămare

România Mare f. alt nume dat Munteniei și în special părții sale din dreapta Oltului (numire modernă și necunoscută documentelor). adjectivromâniamare

Valahia-Mare f. numele Tesaliei în sec. XIII. adjectivvalahiamare

România Mare f. nume recent dat (după răsboiul cel mare de liberare) Statului român, care a întrunit ramurile împrăștiate ale neamului. Teritoriul ei, coprins între Nistru, Tisa, Dunărea și Marea Neagră, are astăzi o suprafață de aproape 300.000 km. p., cam de mărimea Italiei sau a Angliei. România Mare, locuită de aproape 18 mil. suflete, ocupă în această privință al optulea rang între statele Europei. Dintre acești locuitori, 14 mil. sunt Români, restul e format de Nemți (Șvabi, Sași), Slavi (Sârbi, Ruteni, Poloni, Ruși), Armeni, Greci, Țigani și Evrei, în afară de Unguri (Ceangăi, Săcui), Turci și Tătari. Sub raportul administrativ, România Mare se împarte în 7 mari regiuni teritoriale coprinzând 71 județe împărțite în 322 plăși formate fiecare dintr’un număr de comune. Pentru descentralizare, fiecare regiune este administrată de câte un director ministerial local cu reședința la București, Cernăuți, Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Timișoara. În fruntea județelor stă câte un prefect, plășile sunt conduse de câte un pretor, iar comunele au câte un primar. adjectivromâniamare

!doámnă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. doámnei-mári; pl. doámne-mári adjectivdoamnă-mare

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spă­tári, art. márii-spătári adjectivmare-spătar

máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici adjectivmare-vornic

soácră-máre (soa-cră-) s. f., art. soácra-mare, g.-d. art. soácrei-mári; pl. soácre-mári adjectivsoacră-mare

Sấmbăta Máre s. propriu f., g.-d. Sấmbetei Mari adjectivsâmbătamare

a fi pe cai mari expr. 1. a avea o poziție socială bună; a avea o funcție importantă. 2. a fi sigur pe sine. adjectivafipecaimari

Sălăușul Mare n. localitate în jud. Târnava-Mare cu 6000 loc. adjectivsălăușulmare

Cấinele-Máre (constelație) s. propriu m. adjectivcâinele-mare

máre-logofắt s. m., art. márele-logofắt; pl. mari-logo­féți, art. márii-logoféți adjectivmare-logofăt

a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat. adjectivafimareotravă

Ștefan-cel-Mare m. sat în jud. Romanați cu 2000 loc. adjectivștefancelmare

pus la marele fix / la patru ace expr. îmbrăcat elegant. adjectivpuslamarelefix

a face pizda mare (la ceva) expr. (adol., obs.) a pierde timpul (cu ceva). adjectivafacepizdamare

a face treabă mare expr. (eufem.) a defeca, a face caca. adjectivafacetreabămare

a fi în Postul Mare expr. 1. (intl.) a executa o condamnare mare sau cea mai mare dintre condamnările primite până atunci. 2. (deț.) a nu primi rația de mâncare. adjectivafiînpostulmare

Becikerecul-Mare n. (sau Nagy-Béczkerek), capitala comitatului Torontal, pe râul Bega, aproape de vărsarea-i în Tisa: 25.000 locuitori. adjectivbecikereculmare

a trăi împărătește / în puf / pe picior mare expr. a trăi în lux. adjectivatrăiîmpărătește

înțolit la marele fix / la patru ace expr. (pop.) îmbrăcat elegant. adjectivînțolitlamarelefix

a juca cartea cea mare expr. a profita de o șansă care poate modifica radical viața cuiva. adjectivajucacarteaceamare

a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv expr. a se îmbrăca elegant. adjectivasepunelamarelefix

a compune melodii mari expr. (intl.) a denunța pe toată lumea. adjectivacompunemelodiimari

a se da mare sculă de basculă expr. v. a se da mare. adjectivasedamaresculădebasculă