păun definitie

păún m. (ngr. pavóni și pagóni, d. it. pavóne și pagóne, sic. pauni, pv. pau, fr. paon, sp. pavon, pg. pavâo, d. lat. pávo, pavónis. Cp. cu călțun). Un fel de curcan moțat mult maĭ frumos, cu coadă mult maĭ lungă și de o extraordinară frumuseță [!] a penelor (pe care o poate rîdica și răsfira ca și curcanu) și originar din India, Indochina și Malaezia. (Carnea luĭ e ca și a curcanuluĭ, dar e ținut maĭ mult ca pasăre de ornament. Sînt și păunĭ albĭ. În mitologia Grecilor era atributu Junoneĭ). Fig. Om mîndru și vanitor. substantiv masculinpăun

păún s. m., pl. păúni substantiv masculinpăun

păun m. gen de păsări din ordinul galinaceelor, cu pene frumos colorate, dar cu vocea neplăcută. [Lat. PAVONEM]. substantiv masculinpăun

PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi. mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat, pavo, -onis. substantiv masculinpăun

păún (păúni), s. m. – Pasăre cu coadă lungă pe care o poate răsfira ca un evantai. – Mr., megl., istr. păun. Lat. pāvōnem (Pușcariu 1292; REW 6313; Tiktin), cf. it. pavone, calabr. paúne, sicil. pauni, prov. pau, fr. paon, sp. pavón, port. pavão. Der. din sl. paunŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 558), din bg., sb. paun (Domaschke 143), sau din lat. prin intermediul sl. (Candrea), nu e sigură, fiindcă sl. ar putea proveni din rom. (cf. Romansky 124; Candrea, Raporturile, 217; după Vasmer, II, 325, din mgr. παούνι. Pentru fonetism, cf. tăun. Der. păună, s. f. (femela păunului; nume de femeie); păunar, s. m. (paznic sau vînzător de păuni); păunar (var. păunărie), s. n. (curte cu păuni); păunaș, s. m. (pui de păun; tînăr voinic); păuniță, s. f. (femela păunului, nume de plantă, fată drăguță; libelulă, Libellula depressa); păuni (var. împăuna), vb. refl. (a se îngîmfa); păunior, s. m. (Banat, florinte, Fringilla chloris); păunat, adj. (cu penaj în ape). substantiv masculinpăun

!óchiul-păúnului (fluture) s. m. art. substantiv masculinochiulpăunului

!óchiul-păúnului (fluture) s. m. art. substantiv masculinochiul-păunului

a se umfla ca un curcan / ca un păun expr. a-și da importanță, a se grozăvi. substantiv masculinaseumflacauncurcan