direcțiune definitie

DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director²; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului². III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. substantiv feminindirecție

DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. (Adesea construit cu prep. « în ») Orientare în spațiu a unei persoane sau a unui obiect față de altul. Undeva... în direcția în care se cufundau călă­reții înșirați cîte unul, lucea un lac. SADOVEANU, Z. C. 24. Mi-e imposibil să știu în ce direcție mergem. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. ◊ Fig. [În Russo] se găsește tot atîta critică cît în toți ceilalți critici la un loc și în mai multe direcții decît la toți. IBRĂILEANU, SP. CR. 67. ◊ Expr. În toate direcțiile = peste tot. ♦ Sens (al unei acțiuni). Se pare că și Stoican lucrează în aceeași direcție. BARANGA, I. 172. 2. (Fiz.) Proprietate a unei drepte de a avea anu­mite înclinări față de trei axe date care nu sînt cuprinse într-un singur plan. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o insti­tuție, o întreprindere etc.); conducere. A preluat direcția unei instituții. 2. Postul, funcția de director (într-o administrație, într-o instituție); p. ext. durata acestei funcții. Am luat iar direcția pe trei ani și doresc s-aduc mulțămire publicului. ALECSANDRI, T. I 283. 3. Organul de conducere al unei întreprinderi, insti­tuții sau organizații sociale. ◊ Direcție generală = organ de conducere care cuprinde mai multe direcții în subordine. (Și în forma direcțiune) Șeful îl pusese... la dispoziția direcțiunii generale. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 187. ♦ Sub­diviziune (în sistemul de organizare al unei instituții) care conduce o anumită ramură de activitate a instituției. 4. Biroul directorului. III. Ansamblul organelor folosite pentru dirijarea unui vehicul (automobil, tractor etc.). Podul rulant a ajuns din nou la ușa cuptorului... Bozan strînge în mîini direcția. SAHIA, N. 34. ♦ (Mai ales în expr. bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete (prin două dispozitive speciale) de roțile unui vehicul și servind la îndreptarea roților într-o anumită direcție. – Variantă: direcțiúne (pronunțat -ți-u-) (MACEDONSKI, O. II 289) s. f. substantiv feminindirecție

DIRECȚIÚNE s.f. v. direcție. substantiv feminindirecțiune

* direcțiúne f. (lat. diréctio, -ónis). Acțiunea de a dirija: direcțiunea uneĭ afacerĭ. Diviziune administrativă încredințată unuĭ director: direcțiunea uneĭ școale, direcțiunea căilor ferate. Directorat, funcțiunea funcțiunea de director. Directorat, cancelaria, rezidența directoruluĭ. Sensu uneĭ mișcărĭ, uneĭ propozițiunĭ: proĭectilele urmează o direcțiune parabolică, direcțiunea aculuĭ magnetic e spre nord. – Și écție, (rus. direckiĭa). substantiv feminindirecțiune

direcțiúne v. dirécție² substantiv feminindirecțiune

direcțiune f. 1. acțiunea de a dirija, de a administra: direcțiunea unei afaceri; 2. diviziune administrativă încredințată unui director: direcțiunea generală a poștelor; 3. biuroul și reședința unui director; 4. sensul unei mișcări, al unei pozițiuni: direcțiunea uliței. substantiv feminindirecțiune

DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție. substantiv feminindirecțiune

DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție. substantiv feminindirecțiune