cărămidă definitie

cărămídă (cărămízi), s. f. – Material de construcții de formă prismatică. – Mr. k’irămidă, megl. chirămidă. Ngr. ϰεραμίδα (Roesler 571; Murnu 11; REW 1822; Sandfeld, Linguistique, 18); cf. ngr. ϰεραμίδι, sl., bg. keramida, tc. keremit, calabr. ceramida. Der. cărămidar, s. m. (persoană care fabrică sau vinde cărămizi); cărămidărie, s. f. (fabrică de cărămizi); cărămiziu, adj. (roșiatic). substantiv feminincărămidă

cărămidă, cărămide s. f. 1. carte voluminoasă. 2. teanc de o sută de bancnote. 3. (tox.) morfină comprimată cu ajutorul unui dispozitiv de presare. substantiv feminincărămidă

cărămídă s. f., g.-d. art. cărămízii; pl. cărămízi substantiv feminincărămidă

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție format dintr-un amestec de argilă și apă, uscat la soare sau ars în cuptor. – Ngr. keramída. substantiv feminincărămidă

cărămídă f., pl. zĭ (ngr. keramida. V. ceramic). Bucată de lut frămîntat cu apă. redus în formă de paralelipiped, ars pînă se face roș și care, lipit cu ciment, formează zidu. Cantitate de cărămizĭ: a cumpăra cărămidă. Cheglă (Trans.). Bilețel care se vinde celor ce vor să contribuĭe la cumpărat cărămizĭ reale p. a clădi o școală ș. a. V. țiglă. substantiv feminincărămidă

cărămidă f. 1. piatră artificială făcută din humă arsă sau uscată la soare; 2. (colectiv), cantitate de cărămizi: a cumpăra cărămidă. [Gr. bizantin KERAMIDA]. substantiv feminincărămidă

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. [Pl. și: cărămide]. – Din ngr. keramídi. substantiv feminincărămidă

CĂRĂMÍDĂ, cărămide, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi. substantiv feminincărămidă

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție, de formă paralelipipedică, din care se fac pereții și zidu­rile caselor; este format dintr-un amestec de argilă și apă uscat la soare sau (mai ales) ars în cuptor. Împă­ratul a poruncit să se zidească palat nou... cu stîlpi de porfiră... cu păreții de cărămizi smălțuite. SADOVEANU, P. 12. Glonțul... se înfipse într-o cărămidă din părete. NEGRUZZI, S. I 21. ◊ (Cu înțeles colectiv) Pînă ți-am fost, bade, dragă, Ți-era casa văruită, Cu var peste cără­midă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. ◊ Cărămidă aparentă v. aparent. Cărămidă refractară v. refractar. substantiv feminincărămidă

a avea cărămidă / flotă / lozul pe el expr. (intl. – d. o potențială victimă) a avea bani substantiv femininaaveacărămidă

a se bate cu cărămida în piept expr. 1. a se lăuda. 2. a mânca foarte repede. substantiv femininasebatecucărămidaînpiept