uscát, -ă adj. (d. usuc 2). Lipsit de umezeală: fînu e ĭarbă uscată, pîne [!] uscată (în Munt. pîne rece. V. proaspăt). Lipsit de sevă, nu verde, mort: copac uscat, frunze uscate. Conservat pin [!] sărare și expunere la soare: pește uscat, carne uscată (pastramă). Fig. Uscățiv: om uscat. Iron. Uscat ca toaca, om foarte slab (dar sănătos). Verzĭ și uscate, vrute și nevrute, palavre, fel de fel de vorbe. Banĭ uscațĭ, banĭ gheață, peșin, numerarĭ. S. n., pl. urĭ, ca suhaturĭ. Pămînt (în opoz. cu apă): bătălie pe apă și pe uscat, se zbate ca peștele pe uscat (sufere [!], îĭ merge răŭ). V. sec, batog. adjectivuscat
uscat a. 1. lipsit de umezeală: floare uscată; 2. fig. foarte slab: om uscat; verzi și uscate, fleacuri, minciuni. [Dela uscà]. ║ n. 1. lucrarea de a usca: cânepa se pune la uscat; 2. pământ uscat, continent în opozițiune cu marea: se sbate ca peștele pe uscat. adjectivuscat
USCÁT2, -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca. adjectivuscat
uscat în vrej expr. (er. – d. bărbați) steril. adjectivuscatînvrej
creangă uscată expr. (pop.) impotență. adjectivcreangăuscată
a înșira la gogoși / povești / moși pe groși / verzi și uscate expr. a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune. adjectivaînșiralagogoși
a spune verzi și uscate expr. a spune prostii, a vorbi fără rost. adjectivaspuneverzișiuscate
a îndruga verzi și uscate expr. 1. a vorbi mult și fără rost. 2. a spune minciuni. adjectivaîndrugaverzișiuscate
uscát s. n., (pământ) pl. uscáturi substantiv neutruuscat
USCÁT1 s. n. Uscare. – V. usca. substantiv neutruuscat
USCÁT2, -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca. substantiv neutruuscat
a trage targa pe uscat expr. a fi strâmtorat material, a o scoate greu la capăt. substantiv neutruatragetargapeuscat
a se simți ca peștele pe uscat expr. a se simți rău, a nu se simți în largul său. substantiv neutruasesimțicapeștelepeuscat
usc, V. usuc 2. verb tranzitivusc
usca, usuc v. t. 1. a stoarce (pe cineva) de bani 2. a bea foarte mult verb tranzitivusca
uscà v. 1. a (se) face uscat; 2. fig. a lâncezi: a se usca de dor. [Lat. EXSUCARE (din SUCUS)]. verb tranzitivuscà
uscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei). verb tranzitivusca
uscá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 usúcă, 1 pl. uscắm; conj. prez. 3 să usúce verb tranzitivusca
2) usúc (est) și usc (vest), a uscá v. tr. (lat. ex-súco, -sucáre, a stoarce, d. sucus, suc; it. asciugare, pv. asugar, fr. essuyer, cat. aixugar, sp. enj-, pg. enx-. Usc s´a format din uscăm. Se conj. usuc, usucĭ, usucă; să usuce saŭ usc, uștĭ, uscă; să uște, ĭar în colo [!], uscăm ș. a. Cp. cu mănînc). Scot umezeala: soarele și vîntu usucă drumurile. V. refl. Mor (vorbind de plante): copacu s´a uscat. Fig. Mă consum de boală, de întristare, de dor: se usca pe picĭoare săracu ! V. sec. verb tranzitivusuc
USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare. verb tranzitivusca
a usca leșia expr. (intl.) a pleca, a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma. verb tranzitivauscaleșia
a usca în bătaie expr. a bate rău de tot. verb tranzitivauscaînbătaie
uscat adjectiv | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | uscat | uscatul |
plural | uscați | uscații | |
genitiv-dativ | singular | uscat | uscatului |
plural | uscați | uscaților |
uscat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | uscat | uscatul | uscată | uscata |
plural | uscați | uscații | uscate | uscatele | |
genitiv-dativ | singular | uscat | uscatului | uscate | uscatei |
plural | uscați | uscaților | uscate | uscatelor |