adevărat definitie

adevărat, -ă, adevărați, -te adj. (adol.) care are calitatea originală; de calitate superioară adjectivadevărat

ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (În opoziție cu mincinos; adesea adverbial) Conform cu adevărul. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, real. ♢ Loc. adv. Cu adevărat = într-adevăr. ♦ Autentic, original, nefalsificat. ♦ Netăgăduit. 3. (În opoziție cu inexact; adesea adverbial) Just, corect, drept. – V. adevăra. adjectivadevărat

adevărát, -ă adj. Conform adevăruluĭ. Sincér: amic adevărat. Care are calitățile esențiale naturiĭ sale: un diamant adevărat. Convenabil, potrivit: ĭacă adevăratu săŭ loc! Astr. Timp adevărat, timp măsurat pin [!] mișcarea reală a pămîntuluĭ. Adv. În adevăr: adevărat așa (vechĭ cu adevărat). – Vechĭ și deadevăr (ea dift.), adj. și adv., fem. ară, pl. ere. adjectivadevărat

adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte adjectivadevărat

adevărat a. conform adevărului: așa cum este și nu altminterea. adjectivadevărat

ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (În opoziție cu mincinos) Conform cu adevărul. Multe se vorbiră Multe, lele Firă, Dar adevărate Nu-s în lume toate. COȘBUC, P. II 157. Nu se știe care din toate acele vorbe este cea adevărată. CREANGĂ, P. 233. ◊ (Adverbial) Adevărat! încuviințară oamenii. PAS, L. I 11. Adevărat e că te-nsori? D. ZAMFIRESCU, R. 40. Care e capitala județului Buzău? – Mizilul... – Nu e adevărat... e Buzăul. CARAGIALE, O. II 182. Mă... cheamă nineaca... – Nu-i adevărat... Stai aici. ALECSANDRI, T. I 210. Spune-mi, bade-adevărat, Pentru cine m-ai lăsat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, real. Din clocotul fierbinte al vieții celei noi Țîșnește poezia adevărată, vie. DEȘLIU, G. 6. Așa, poete, Cîntă viața Cea adevărată, Socialistă. FRUNZĂ, S. 53. El este adevăratul nepot al Împăratului-Verde. CREANGĂ, P. 278. ◊ (Adverbial) O istorie adevărat națională ne lipsește. BĂLCESCU, O. I 7. ◊ L o c. a d v. Cu (sau de) adevărat = Într-a¬devăr. Vă cutremurați.. evocînd sumbra dramă cu Țepeș, neînțelegîndu-vă între voi dacă atunci cînd domnitorul a dat cu pumnalul în pieptul turcului... l-a omorît de-adevărat. PAS, Z. I 188. Să știi, cumnate...că acest fecioraș al dumitale e cu adevărat năzdrăvan. SADOVEANU, N. F. 13. Se încredința că cel adevărat asemine vin nu băuse de cînd era. NEGRUZZI, S. I 83. ◊ Autentic, original, nefalsificat. Diamant adevărat. ◊ Aceasta este iscălitura noastră adevărată. DUMITRIU, B. F. 11. ♦ Netăgăduit, în toată puterea cuvîntului. Ai să pricepi mai tîrziu, cînd vei fi pescar adevărat. SADOVEANU, N. F. 30. Cine a aflat în lume prieten adevărat, El o comoară bogată-n viața sa a cîștigat. PANN, P. V. III 19. 3. (În opoziție cu greșit) Just, corect, drept. ◊ (Adverbial) Și adevărat, îți pare Că pe bolta lucitoare, Ca-ntr-o mină uriașe, Joacă focuri de lămpașe. DEȘLIU, M. 61. Adevărat că hambarul cel nou e mai depărtișor. REBREANU, R. I 99. Adevărat, nu e nici o asemănare între voi amîndoi. NEGRUZZI, S. I 64. adjectivadevărat

ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevă­rul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea ad­verbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. adjectivadevărat