învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă verb tranzitivînvălătuci
învălătucì v. a rostogoli cu vălătucul, a face val, a înfășură. verb tranzitivînvălătucì
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. verb tranzitivînvălătuci
învălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, răsucesc, învîrtesc: a învălătuci un covor, o foaĭe de hîrtie, o frunză. Înfășor: a învălătuci o curea pe un băț. Înfășor, învelesc, acoper [!] într´un vălătuc: a învălătuci o stofă într´o hîrtie. V. vălătucesc. verb tranzitivînvălătucesc
învălătuci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)învălătuci | învălătucire | învălătucit | învălătucind | singular | plural | ||
învălătucind | învălătuciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | învălătucesc | (să)învălătucesc | învălătuceam | învălătucii | învălătucisem | |
a II-a (tu) | învălătucești | (să)învălătucești | învălătuceai | învălătuciși | învălătuciseși | ||
a III-a (el, ea) | învălătucește | (să)învălătuceai | învălătucea | învălătuci | învălătucise | ||
plural | I (noi) | învălătucim | (să)învălătucim | învălătuceam | învălătucirăm | învălătuciserăm | |
a II-a (voi) | învălătuciți | (să)învălătuciți | învălătuceați | învălătucirăți | învălătuciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | învălătucesc | (să)învălătucească | învălătuceau | învălătuciră | învălătuciseră |