gramatic definitie

grămătíc, -i, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). – Din ngr. ghrammatikós. substantiv masculingrămătic

grămătíc (înv.) s. m., pl. grămătíci substantiv masculingrămătic

grămătic m. 1. od., logofăt, scriitor; 2. contabil, secretar: grămătici vătafi de curte GHICA. [Gr. mod. GRAMMATIKÓS]. substantiv masculingrămătic

grămătíc (grămătíci), s. m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. grămătic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv. – Der. gramatică, s. f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv. substantiv masculingrămătic

grămătíc m. (ngr. grammatikós). Vechĭ. Cîntăreț de biserică, dascăl. Elev care învăța carte la biserică. Contabil, logofăt, martalog, copist. V. diac. substantiv masculingrămătic

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós. substantiv masculingrămătic

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. (Învechit) Scriitor într-o cancelarie publică sau particulară, servind în genere și ca secretar ori contabil. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești. CARAGIALE, O. III 162. Știut-am să-nvăț scrisoare, Sîrbească și romînească, încît ajunsei de mic În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic. HAȘDEU, R. V. 15. substantiv masculingrămătic