grămătíc, -i, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). – Din ngr. ghrammatikós. substantiv masculin grămătic
grămătíc (înv.) s. m., pl. grămătíci substantiv masculin grămătic
grămătic m. 1. od., logofăt, scriitor; 2. contabil, secretar: grămătici vătafi de curte GHICA. [Gr. mod. GRAMMATIKÓS]. substantiv masculin grămătic
grămătíc (grămătíci), s. m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. grămătic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv. – Der. gramatică, s. f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv. substantiv masculin grămătic
grămătíc m. (ngr. grammatikós). Vechĭ. Cîntăreț de biserică, dascăl. Elev care învăța carte la biserică. Contabil, logofăt, martalog, copist. V. diac. substantiv masculin grămătic
GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós. substantiv masculin grămătic
GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. (Învechit) Scriitor într-o cancelarie publică sau particulară, servind în genere și ca secretar ori contabil. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești. CARAGIALE, O. III 162. Știut-am să-nvăț scrisoare, Sîrbească și romînească, încît ajunsei de mic În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic. HAȘDEU, R. V. 15. substantiv masculin grămătic
*gramátic, -ă adj. (vgr. grammatikós, d. grámma [din *gráphma], literă, d. grápho, scriŭ). De gramatică, gramatical: studiĭ gramatice. Conform gramaticiĭ, gramatical: frază gramatică. Subst. Persoană care știe gramatica. În vechime, filolog. S. f., pl. ĭ (vgr. grammatiké [téhne, artă]). Știința de a vorbi și scrie corect. Linghistică [!]. Carte care conține aceste științe. Gramatica comparată, linghistica comparată, care compară limbile. Gramatica istorică, care studiază limbile de la originile eĭ. Gramatica generală, totalitatea regulelor comune tuturor limbilor. Adv. Conform gramaticeĭ (ob. gramatical). substantiv masculin și feminin gramatic
gramátic (gramatician) (înv.) s. m., pl. gramátici substantiv masculin și feminin gramatic
gramàtic m. cel ce știe sau predă gramatica. substantiv masculin și feminin gramàtic
GRAMÁTIC, gramatici, s. m. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus. substantiv masculin și feminin gramatic
GRAMÁTIC, gramatici, s. m. (Învechit) Specialist în gramatică; autor de gramatică. Poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea. CREANGĂ, A. 89. Unul preface toată limba în -iune, altul în -ție, altul în -iu, altul în -înt... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. substantiv masculin și feminin gramatic
| gramatic substantiv masculin | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | gramatic | gramaticul | gramatică | gramatica |
| plural | gramatici | gramaticii | gramatice | gramaticele | |
| genitiv-dativ | singular | gramatic | gramaticului | gramatice | gramaticei |
| plural | gramatici | gramaticilor | gramatice | gramaticelor | |