forfecáre s. f., g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri substantiv femininforfecare
FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca. substantiv femininforfecare
foárfec, a -á v. tr. (lat. fórfico, -áre. – Foarfec, foarfecĭ, foarfecă, forfecăm, forfecațĭ; forfecam; să foarfec). Taĭ cu foarfecele. Fig. Critic aspru. verb tranzitivfoarfec
forfecá (a ~) vb., ind. prez. 3 foárfecă, 1 pl. forfecắm; conj. prez. 3 să foárfece verb tranzitivforfeca
forfecà v. 1. a tăia cu foarfecele, a tăia în bucăți; 2. fig. a mustra, a bate. [Lat. vulg. FORFICARE]. verb tranzitivforfecà
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfeca sau cu alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni. – Lat. forficare. verb tranzitivforfeca
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele, p. ext. cu alt obiect tăios. Femeiușca acestui insect foarfecă... cozile frunzelor de vie. MARIAN, INS. 87. Voinicul începu a forfeca scorpia cu paloșul. SEVASTOS, la TDRG. ◊ Fig. Luna de argint Pe-un cer de sticlă albăstrie Forfeca cu grație contururi Pentru fiecare ram și floare. CAMIL PETRESCU, V. 25. 2. Tranz. Fig. A cerceta cu minuțiozitate exagerată, cu intenții ostile, cu scopul de a distruge. Îl vezi rățoindu-se pe trei coloane și forfecînd în dreapta și în stînga nopțile de osteneală ale vreunui nenorocit de scriitor. VLAHUȚĂ, O. A. 211. A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. I-au scărmănat cum se cade și i-au forfecat de le-au mers peticele. MARIAN, O. I 125. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bîrfind, clevetind); a bodogăni. Baba se strecură pînă la mătușa Anghelina. Acolo, se așeză pe un scăunel și începu să foarfece din gură. SADOVEANU, O. II 100. verb tranzitivforfeca
forfecare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | forfecare | forfecarea |
plural | forfecări | forfecările | |
genitiv-dativ | singular | forfecări | forfecării |
plural | forfecări | forfecărilor |