coarbă definitie

coárbă (coárbe), s. f. – 1. Unealtă de găurit, burghiu. – 2. Mîner, manivelă. Rut. korba, din. germ. Kurbe, fr. courbe (Scriban, Arhiva, XXV, 133; DAR), explicație care se potrivește uzului său exclusiv mold. Puțin probabilă der. directă din lat. curva, propusă de Iordan, BF, VI, 181, sau din germ. Kurbel (Candrea). substantiv feminincoarbă

coárbă (oa dift.) f., pl. e (rut. kórba, manivelă; pol. kurba, d. germ. kurbe, kurbel, care vine d. fr. courbe). Est. Manivelă. Un fel de sfredel curb care se ține cu o mînă și se învîrtește cu cea-laltă (draĭbăr). substantiv feminincoarbă

coárbă, -e, s.f. – Unealta cu care se fac găuri în lemn, învârtind cu o mână și apăsând cu cealaltă; burghiu (Felecan 1983). – Din ucr. korba (< germ. Kurbel „manivelă„). substantiv feminincoarbă

coárbă s. f., g.-d. art. coárbei; pl. coárbe substantiv feminincoarbă

coarbă (curbină) f. 1. unealtă de dulgher în formă de semicerc; 2. Mold. mânerul sucalei. [Cf. nemț. KURBEL]. substantiv feminincoarbă

COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. substantiv feminincoarbă

COÁRBĂ, coarbe, s. f. Manivelă (mai ales a unui sfredel); p. ext. sfredel al tîmplarului, al dulgherului etc. Tragi într-una de o coarbă, căruciorul merge și te duce. CAMILAR, N. II 92. substantiv feminincoarbă