împăcat definitie

împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc [!], satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m´am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi. verb tranzitivîmpac

împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce verb tranzitivîmpăca

împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE]. verb tranzitivîmpăcà

împăcá (împác, împăcát), vb. – 1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. și în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s. f. (înv., împăcare); împăcăciune, s. f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil). verb tranzitivîmpăca

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. verb tranzitivîmpăca

a împăca și capra, și varza expr. (pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile. verb tranzitivaîmpăcașicapra