tâlv definitie

tîlv m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca fruct (cp. cu tîlhăriș și cu ngr. túvlon, olană, d. lat. túbulus, dim. d. tubus, tub, din care s´ar fi făcut *tuval, *tîvl, tîlv, pin [!] aluz. la forma tîlvuluĭ. V. tulă). Olt. Tivdă lungă care se întrebuințează ca tragă. V. smîrc. substantiv masculintîlv

*tâlv¹ (plantă) s. m., pl. tâlvi substantiv masculintâlv

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tấlvuri substantiv masculintâlv

tâlv n. Tr. Bot. tidvă. [Origină necunoscută]. substantiv masculintâlv

TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec. substantiv masculintâlv