tupeu definitie

TUPÉU s.n. 1. Îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (Teatru) Șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte și se piaptănă cu părul propriu. [< fr. toupet]. substantiv neutrutupeu

TUPÉU s. n. 1. îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (teatru) șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte, și se piaptănă cu părul propriu. (< fr. toupet) substantiv neutrutupeu

tupéu (-uri), s. n. – Îndrăzneală, obrăznicie. Fr. toupet. substantiv neutrutupeu

tupéu s. n., art. tupéul substantiv neutrutupeu

tupeu n. fig. îndrăzneală, nerușinare (= fr. toupet). substantiv neutrutupeu

*tupéŭ n., pl. eĭe saŭ ee și eurĭ (fr. toupet, moț, îndrăzneală, d. vfr. toup, top, d. germ. de jos topp, germ. de sus zopf, vîrf, moț. V. cĭuf 1). Impertinență, nesfială: a răspunde cu tupeŭ. V. moțat. substantiv neutrutupeŭ

TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet. substantiv neutrutupeu

a o arde cu tupeu expr. (deț.) a fi foarte îndrăzneț substantiv neutruaoardecutupeu

tupeu de bulangiu expr. (deț.) îndrăzneală foarte mare. substantiv neutrutupeudebulangiu

a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu substantiv neutruaaveauntupeuobraznic