1) soc m. (lat. sabucus [var. din sambucus] soc, de unde s’a făcut *saucu, soc; vfr. sëu, sp. pg. sauco. Cp. cu coadă, d. cauda). Un copăcel caprifoliceŭ (sambúcus nigra) ale căruĭ ramurĭ aŭ o măduvă albă și foarte ușoară care se desprinde ușor, și atuncĭ rămîne ramura ca o țeavă, din care copiiĭ fac pișcoace, ca și din cucută (Face florĭ albe așezate în corimbĭ și fructe în formă de bace negre lucitoare. Crește pin pădurĭ, mărăcinișurĭ, zăvoaĭe și pe lîngă gardurĭ. Din florile luĭ se face ceaĭ sudorific bun contra tusiĭ; fructele, coaja și rădăcina luĭ îs purgative). – Și socru (Cov. Pop,). V. boz. substantiv masculinsoc
sócru (-ri), s. m. – Tatăl unuia dintr soți, în raport cu celălalt soț. – Mr., megl., istr. socru. Lat. sǒcrum în loc de sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; REW 8054), formă care apare la Consentius, cf. calabr. socru, nap. suogre, logud. sogru, prov., cat. sogre, sp. suegro, port. sogro. Uz general (ALR, I, 261). – Der. soacră, s. f. (mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț), mr., megl. soacră; socri, vb. (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap); socrie, s. f. (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile); socriță, s. f. (femeie care pregătește mîncarea, la nunțile tradiționale). substantiv masculinsocru
sócru (so-cru) s. m., art. sócrul; pl. sócri, art. sócrii substantiv masculinsocru
2) sócru, V. soc. substantiv masculinsocru
socru m. tatăl soției ori al bărbatului. [Lat. vulg. SOCRUM]. substantiv masculinsocru
1) sócru m. (vlat. sŏcrus, sŏcri, cl. sŏcer, sŏceri, scr. çvaçuras, vgr. ‘ekyrós, got. svaihra, germ. schwaher, vsl. svekrŭ; sard. sogru, pv. cat. sogre, vfr. suere, sp. suegro, pg. sogro. V. cuscru). Tatăl soțuluĭ orĭ sotiiĭ, față de ginere saŭ de noră. Socru mare, tata mireluĭ. – Fem. soacră. V. soacră. substantiv masculinsocru
SÓCRU, socri, s. n. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer). substantiv masculinsocru
sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári substantiv masculinsocru-mare
!tátă-sócru (fam.) (-so-cru) s. m., art. táta-sócrul, g.-d. art. lui táta-sócrul substantiv masculintată-socru
socru substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | socru | socrul |
plural | socri | socrii | |
genitiv-dativ | singular | socru | socrului |
plural | socri | socrilor |