lut definitie

lut (lúturi), s. n. – 1. Argilă. – 2. Pămînt. – Mr., megl., istr. lut. Lat. lutum (Pușcariu 1005; Candrea-Dens., 1032; REW 5189), cf. it. loto, sp., port. lodo. – Der. lutărie, s. f. (loc unde se extrage argila); lutișor, s. m. (roșu aprins, ocru); lutos, adj. (argilos), care poate proveni și direct din lat. lutōsus (Pușcariu 1006; Candrea-Dens., 1033; REW 5186); lutui, vb. (a tencui, a lipi). Ngr. λοῦτος pare să se explice din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 76). substantiv neutrulut

lut n., pl. urĭ (lat. lŭtum, lut; it. loto, sic. lutu, sard. ludu, sp. pg. lodo). Argilă, pămînt galben compact. Fig. Poet. Trupu omuluĭ (făcut din lut, cum se zice). substantiv neutrulut

lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi substantiv neutrulut

lut n. 1. argilă: lutul în mâna olarului; 2. (poetic) corp: coboară ’n morminte nestabilul tău lut BOL. [Lat. LUTUM]. substantiv neutrulut

LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat.Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. iutum. substantiv neutrulut