edict definitie

EDÍCT s.n. Lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman (mai ales pretorul și, sub imperiu, împăratul) își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare, adesea sub formă de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumită problemă. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. édict]. substantiv neutruedict

EDÍCT s. n. 1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare. 2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească. (< lat. edictum, germ. Edikt) substantiv neutruedict

*edíct n., pl. e (lat. edictum, d. edicere, a pronunța, a hotărî. V. zic). Lege, ordonanță pronunțată de un suveran: edictu de la Nantes, pin [!] care Enric IV acorda protestanților libertatea cultuluĭ, fu revocat maĭ tîrziŭ de Ludovic XIV. substantiv neutruedict

edíct s. n., pl. edícte substantiv neutruedict

edict n. ordonanță sau lege promulgată de un suveran. substantiv neutruedict

EDÍCT, edicte, s. n. 1. (În Roma antică) Act prin care un magistrat făcea cunoscute normele de drept și formele juridice aplicate în timpul magistraturii sale. 2. (În Antichitate și în Evul Mediu) Decret imperativ cu caracter normativ promulgat de un monarh sau de o autoritate laică sau bisericească superioară cu privire la o anumită problemă. – Din lat. edictum, germ. Edikt. substantiv neutruedict

EDÍCT, edicte, s. n. (În Roma antică) Act prin care cei numiți într-o magistratură arătau activitatea lor tre­cută și anunțau programul de activitate viitoare, adesea sub formă de norme juridice. ♦ (În dreptul feudal) Act emis de un monarh prin care statornicea norme impe­rative, de obicei cu privire la o singură problemă. Edictul din Nantes de la 1598. substantiv neutruedict

Nantes n. (cit. Nant), oraș comercial și port în Franța: 183.000 loc. Construcțiuni de corăbii și mașini, rafinerii, manufacturi. Edictul din Nantes publicat de Henric IV în 1598 (revocat de Ludovic XIV în 1685), acordă protestanților libertatea cultului și admiterea la funcțiunile publice. substantiv neutrunantes