despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri substantiv feminindespletire
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. substantiv feminindespletire
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti. ♦ (Impropriu; determinat prin « a părului ») Păr despletit. Despletirea părului... îmi cădea pe față și pe mîini. IBRĂILEANU, A. 51. substantiv feminindespletire
despletí, despletesc, vb. tranz, refl. – A (se) desface din împletitură; a(-și) desface cosițele. Cu referire la despletirea părului de către femei, în semn de doliu; în același context bărbații umblau fără clop pe cap timp de trei zile: „Fetele s-or despleti / Și pe mine m-or jeli” (Calendar 1980: 129). – Des + (îm)pleti. verb tranzitivdespleti
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă verb tranzitivdespleti
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. verb tranzitivdespleti
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la ceva care este împletit: frînghie, bici, mai ales părul împletit, cosițele) A desface din împletitură. Despletește frînghia. ▭ S-o fi văzut despletindu-și bogatul păr ca mierea arsă. M. I. CARAGIALE, C. 73. Se întreabă trist izvorul: « Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul? » EMINESCU, O. I 122. ◊ Fig. Noaptea își despletea șuvițele de neguri pînă ce luna plină, portocalie, își arăta fața prin zdrențele norilor poleiți. BART, E. 316. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se despletește părul) Vîntul... merge la copile ce culeg laur de in Și rîzînd le despletește. ALECSANDRI, P. A. 132. ◊ Refl. (Subiectul este persoana care-și despletește părul) Fata a rămas pe malul lacului, plîngînd pe Făt-Frumos și despletindu-se de deznădejde. GALACTION, O. I 325. ◊ Fig. Para focului, înaltă, se despletea în plete roșii. CAMILAR, N. I 91. ♦ Refl. Fig. (Despre rîuri și pîraie) A se răsfira. Din culmi gîlgîiau apele despletindu-se în adînc. CAMILAR, N. I 55. verb tranzitivdespleti
despletésc v. tr. b(d. plete). V. tr. Desfac ceĭa ce era împletit: a despleti păru. verb tranzitivdespletesc
despletire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | despletire | despletirea |
plural | despletiri | despletirile | |
genitiv-dativ | singular | despletiri | despletirii |
plural | despletiri | despletirilor |