comitere definitie

*comít, -ís, a -íte v. tr. (lat. com-mittere, a încredința, d. cum-, împreună și mittere, a trimete [!]; fr. commettre, a comite. V. trimet). Fac un răŭ: a comite o greșală, o crimă. verb tranzitivcomit

COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre]. verb tranzitivcomite

COMÍTE² vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere) verb tranzitivcomite

comite v. a face, a făptui (mai ales ceva rău): a comite o greșală, o crimă. verb tranzitivcomite

COMÍTE¹, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere. verb tranzitivcomite

comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141). verb tranzitivcomite

COMÍTE², comít, vb. III. Tranz. (De obicei cu privire la o faptă rea, o greșeală) A face, a săvîrși, a făptui. Comisese o sumă de orori. C. PETRESCU, C. V. 98. Voi, cei ce-n lume ați comis păcate, Lăsați-vă năravul la intrare. TOPÎRCEANU, B. 95. Inima ta de cetățean le lasă să comiți o asemenea scamatorie. în banii statului? ALEC­SANDRI, T. 769. verb tranzitivcomite